Legea Sănătății, retrimisă Parlamentului

Legea sanatații, retrimisă Parlamentului

Legea sanatații, retrimisă Parlamentului

Președintele Traian Băsescu a retrimis joi Parlamentului, pentru reexaminare, Legea sănătății care-i fusese transmisă spre promulgare.

Scrisoarea şefului statului cu cererea de reexaminare a fost transmisă joi preşedintelui Senatului, Crin Antonescu, cu privire la Legea privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 107/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Preşedintele motivează cererea sa prin faptul că legea ajunsă la promulgare prevede, la Art.I, punctul 5, că “Pensionarii ale căror venituri depăşesc 740 de lei datorează contribuţia lunară pentru asigurările sociale de sănătate calculată potrivit Articolului 259 alin. (2)”, iar Articolul 259 alin. (2) a fost abrogat din data de 8 mai 2012, prin punctul 2 al Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 15/2012, emisă ca urmare a Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 223 şi nr. 224 din 13 martie 2012.

“Având în vedere aspectele semnalate, precum şi competenţa legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicit reexaminarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 107/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în sensul punerii sale în acord cu legislaţia în vigoare şi cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale”, concluzionează șeful statului în finalul cererii de reexaminare.

Potrivit OUG 107/2010, persoanelor care beneficiază de pensii de peste 740 de lei li se reţine, de la 1 ianuarie 2011, 5,5% contribuţii de sănătate.

În mai multe judeţe, după intrarea în vigoare a acestei ordonanţe, mii de pensionari cu pensii mai mari de 740 de lei au depus plângeri prealabile la casele judeţene de pensii, în care solicitau restituirea contribuţiei de sănătate de 5,5%, iar instituţiile le-au respins pe considerentul că o astfel de cerere nu poate modifica o ordonanţă de urgenţă.

Pe 13 martie anul trecut, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 259 alin.(2) din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, care au format obiectul excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de Kiss Andrei în dosarul 204/33/2011 al Curţii de Apel Cluj – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, sunt constituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că procentul de 5,5 se aplică numai asupra veniturilor din pensii care depăşesc 740 de lei.

R.D.

NICIUN COMENTARIU