9.4 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 12:02
No menu items!

Legea privind Autoritatea de Supraveghere Financiară, retrimisă Parlamentului

spot_img

Legea privind Autoritatea de Supraveghere Financiară, retrimisă Parlamentului

Preşedintele Traian Băsescu a transmis, joi, spre reexaminare Parlamentului legea privind înfiinţarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), cerând ca interdicţia de a fi membru în aceasta să fie aplicată şi rudelor parlamentarilor.

Legea de înfiinţare a Autorităţii de Supraveghere Financiară a fost trimisă din 20 martie spre promulgare, după adoptarea de către Senat.

„Articolul 9 lit. g) al Ordonanţei aprobate prin legea transmisă spre promulgare stabileşte între condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească membrii Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) şi aceea de a nu fi soţi şi nici rude ori afini până la gradul al treilea cu Preşedintele României, preşedinţii Camerelor Parlamentului, membrii Guvernului, membrii consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României”, semnalează preşedintele Traian Băsescu în scrisoarea transmisă preşedintelui Camerei, Valeriu Zgonea, cu privire la reexaminarea actului normativ.

Şeful statului arată că „având în vedere faptul că potrivit Articolului 8 Alin. (1) al aceluiaşi act normativ, membrii consiliului de conducere al Autorităţii de Supraveghere Financiară sunt numiţi de Parlament, considerăm că se impune completarea lit. g) a Articolului 9 în sensul stabilirii şi a unei interdicţii pentru membrii A.S.F. de a fi soţi sau rude ori afini până la gradul al treilea cu membrii Parlamentului”.

De asemenea, Băsescu semnalează că în textul legislativ li se cere candidaţilor pentru calitatea de membri în conducerea executivă ASF experienţă profesională de minimum 7 ani în domeniul financiar, al instituţiilor de credit şi/sau al instituţiilor financiare nebancare, el solicitând o experienţă de cel puţin 10 ani.

„Având în vedere faptul că Autoritatea de Supraveghere Financiară are ca obiectiv consolidarea cadrului de funcţionare şi supraveghere a pieţelor financiare, considerăm oportun că toţi candidaţii la calitatea de membru în conducerea executivă a Autorităţii de Supraveghere Financiară ar trebui să aibă o experienţă profesională de minim 10 ani în domeniul financiar, al instituţiilor de credit şi/sau al instituţiilor financiare nebancare”, se mai evidenţiază în scrisoarea preşedintelui.

ASF trebuia să preia de la 30 aprilie, potrivit legii respective, supravegherea peste pieţe financiare în valoare de peste 30 miliarde de euro, pe care operează cele două burse de valori, companii listate de peste 15 miliarde de euro, fonduri mutuale şi societăţi de investiţii financiare, brokeri, companii de asigurări, fonduri private de pensii şi administratorii acestora.

Comisiile responsabile de supravegherea pieţei de capital (CNVM), a asigurărilor (CSA) şi a pensiilor private (CSSPP) ar urma să se desfiinţeze.

R.D.