5 C
București
marți, 3 decembrie 2024 - 14:22
No menu items!

Legea prin care PSD impune democrația cu forța, dezbătută de comisiile parlamentare luna aceasta

spot_img

Proiectul de lege inițiat de deputatul PSD Ioan Munteanu a fost depus la Birourile Camerei Deputaților și Senatului

Românii din Italia votează pentru alegerile parlamentare din România

Deputatul PSD Ioan Munteanu a depus la Birourile Camerei Deputaților și Senatului proiectul de lege privind introducerea votului obligatoriu la toate scrutinele electorale, în caz contrar fiind prevăzute amenzi. Inițiativa legislativă urmează să fie dezbătută luna aceasta.

Potrivit proiectului de lege, votul în România ar urma să devină obligatoriu, absenţa la vot urmând a fi sancţionată cu o amendă în cuantum de 1.000 de lei.

În luna iunie, Ioan Munteanu anunța că pregătește o inițiativă legislativă prin care participarea la vot să fie obligatorie, în caz contrar fiind prevăzute amenzi.

Lucrez la această inițiativă alături de alți doi colegi de la PSD și urmează să o trimitem spre dezbatere atât comisiilor parlamentare, cât și instituțiilor statului abilitate să își exprime poziția. Sper să ajungă cât mai repede în Parlament și să primească sprijinul tuturor colegilor pentru a deveni lege. Vrem să conștientizăm populația de importanța participării la vot.

Ioan Munteanu
deputat PSD

Totodată, parlamentarul social-democrat mai arată că toate buletinele de vot ar putea conține un patrulater liber care va putea fi ștampilat de alegătorii nemulțumiți de toți candidații înscriși în cursa electorală. Munteanu a precizat că în cazul în care procentul celor care ștampilează patrulaterul gol depășește 50 la sută plus unu dintre voturile valabil exprimate, se ia în considerare repetarea alegerilor.

Pentru a deveni lege, inițiativa legislativă trebuie să fie votată de cel puțin două treimi din numărul total al parlamentarilor.

D.M.