20.9 C
București
joi, 28 martie 2024 - 18:13
No menu items!

Legea pentru IMM-uri, dezbătută miercuri în Comisia de Industrii

spot_img

Plen_parlament_SZ

Finalizarea procedurii de aprobare a ”Legii pentru IMM-uri” va fi dezbătută în cadrul Comisiei de Industrii din Parlament pe 2 aprilie 2014, potrivit ministrului delegat Florin Nicolae Jianu. Proiectul prin care Guvernul trebuie – potrivit directivelor europene – să creeze cadrul organizatoric și financiar pentru absorbția de fonduri europene de către IMM-uri a fost amânat de mai multe ori.

Una dintre prevederile incluse în noua Lege a IMM-urilor este înfiinţarea unor fonduri din care să se acorde firmelor granturi pentru inovare, dezvoltare sau susţinerea produselor ecologice. Actul normativ va asigura implementarea la nivel naţional a Small Business Act (SBA), aplicarea principiului „Reglementaţi mai întâi pentru IMM-uri” şi creşterea treptată de la 0,4% la 1% din PIB a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru finanţarea programelor de dezvoltare, a măsurilor de sprijinire a înfiinţării de noi întreprinderi şi de susţinere a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, la nivel naţional şi local, pentru perioada 2014-2020.

Departamentul pentru IMM-uri a mai anunțat și alte priorități pentru 2014, printre care și realizarea „Strategiei pentru IMM-uri” în conformitate cu priorităţile Europa 2020. Elementele care vor fi incluse în material sunt cele legate de legislaţie, finanţări, programe de educaţie antreprenorială, instrumente suport şi reglementarea unor noi tipuri de finanţări (ex.: crowdfunding, business angels).

Instituția a mai anunțat și digitalizarea activităţii IMM-urilor, pentru care a fost stabilit deja un parteneriar cu ONRC și internaţionalizarea afacerilor, prin proiectul „România Hub”. Acest proiect este o iniţiativă a DIMMMAT care vizează dezvoltarea activităţii antreprenoriale la nivel naţional prin intermediul structurilor teritoriale.

C.C.