9.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 5:39
No menu items!

Legea offshore, adoptată de Senat, merge la Camera Deputaților, for decizional. Ministrul Energiei: Vom asigura securitatea energetică a României

spot_img

Legea offshore a fost adoptată, miercuri, de plenul Senatului, cu 91 de voturi pentru şi 13 contra. Au votat în favoarea legii toate partidele, mai puţin senatorii AUR. Proiectul merge la Camera Deputaţilor, for decizional.

Raportul a fost admis cu 86 de voturi pentru  şi 13 contra.  

După votul din Senat, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a susținut, într-o postare ope Facebook, că, prin această lege, va fi asigurată independenţa şi securitatea energetică a României şi, totodată, prin modificările propuse, vor fi stimulate dezvoltarea înteprinderilor mici şi mijlocii implicate în sectorul offshore.

„Senatorii au adoptat astăzi (cu 91 de voturi pentru) propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 256/2018 privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore, care a fost iniţiată de mine alături de colegii din Parlament Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu, Kelemen Hunor şi Varujan Pambuccian. Urmează dezbaterea în comisii şi adoptarea de colegii de la Camera Deputaţilor, care este decizională. Am încredere, că aşa cum am promis, va fi adoptată până la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare”, a scris Virgil Popescu. 
 
Propunerea legislativă are ca obiect modificarea şi completarea Legii nr. 256/2018 privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore, cu modificările ulterioare şi vizează adoptarea unui set de măsuri privind stabilitatea regimului fiscal şi de redevenţe petroliere incluse în Legea Offshore, precum şi eliminarea impozitării suplimentare a veniturilor pentru preţurile de vânzare la care investitorii nu realizează supraprofituri (între 45,71 lei/MWh şi 85 lei/MWh), cu menţinerea grilei de impozitare în urma practicării unor preţuri mai mari de 85 lei/MWh.
 
„Concret este propusă creşterea de la 30% la 40% a nivelului maxim pentru deducerea investiţiilor din segmentul upstream pentru determinarea impozitului suplimentar, eliminarea limitării deducerii investiţiilor pentru calculul impozitului pe profit, reglementarea regimului fiscal pentru perimetrele onshore de adâncime mai mari sau egal de 3000 m izobatic şi eliminarea utilizării preţului de referinţă în determinarea bazei de calcul a impozitului asupra veniturilor suplimentare”, explică ministrul Energiei.
 
„Prin această lege vom asigura independenţa şi securitatea energetică a României şi, totodată, prin modificările propuse vom stimula dezvoltarea înteprinderilor mici şi mijlocii implicate în sectorul offshore, a industriilor conexe, precum şi a celor afectate pozitiv de impactul economic indirect şi indus generat de proiectele offshore”, a precizat Popescu. 
 
„Aceste resurse suplimentare de gaze naturale, ar contribui la asigurarea aprovizionării sustenabile a României cu energie, la atingerea ţintelor de decarbonizare pe termen lung, precum şi la dezvoltarea infrastructurii naţionale, sau a altor industrii cu valoare adăugată mare, respectiv chimia şi petrochimia”, a mai spus Popescu. 
 
Raluca Dan