16.1 C
București
sâmbătă, 23 octombrie 2021 - 1:05

Legea de eliminare a 102 taxe și tarife, constituțională. Iohannis: voi retrimite legea în Parlament

spot_img
  • UPDATE

Președintele Klaus Iohannis a anunțat vineri că va retrimite Parlamentului legea privind eliminarea celor 102 taxe.

“Voi retrimite această lege în Parlament”, a spus Iohannis.

Curtea Constituțională a României (CCR) a decis, vineri, că legea privind eliminarea unor taxe și tarife, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative este constituțională. Judecătorii constituționali au respins sesizarea președintelui Klaus Iohannis.

Ne-am pronunţat în sensul respingerii sesizării ca fiind neîntemeiată, motivând că toate criticile care s-au formulat nu îşi găsesc un temei constitutional care să ne justifice admiterea sesizării”, a declarant preşedintele CCR, Valer Dorneanu.

Dorneanu a mai spus că motivele cele mai multe au vizat fondul şi justificarea tăierii taxelor.

Chestiunea asta nu e atributul CCR  – să stabilească ce taxe sunt valabile şi ce taxe nu sunt valabile. Am avut în vedere şi faptul că proiectul s-a derulat în procedură parlamentară de urgenţă, ceea ce justifica într-un fel Parlamentul să scurteze nişte termene şi să treacă peste nişte termene. În ceea ce priveşte criticile cu privire la faptul că nu s-ar fi solicitat informarea Guvernului, ea s-a solicitat, chiar dacă nu a venit. Raporturile dintre Parlament şi Guvern sunt dictate de nişte principii constituţionale, potrivit cărora Parlamentul este organul reprezentativ suprem, unica autoritate legiuitoare şi, într-un fel, guvernul se află sub control parlamentar”, a adăugat Valer Dorneanu.

În opinia președintelui CCR legea (inițiată de președintele PSD, Liviu Dragnea – n.r.) nu a afectat principiul separaţiei puterilor în stat.

”În ceea ce priveşte cele două mari instituţii să zic aşa păgubite de această măsură, noi am reţinut, fără a intra în analiza fondului, că legea a modificat art. 41 din Legea de organizare a radiodifuziunii şi televiziunii, spunând că toate cheltuielile necesare pentru funcţionarea şi dezvoltarea instutiţiilor vor fi suportate din legea bugetului de stat. Deci este treaba guvernului şi a parlamentului să înlocuiască resursele de unde vor fi finanţate cele două instituţii”, a menţionat preşedintele CCR.

Potrivit lui Valer Dorneanu, decizia de vineri a fost luată cu majoritate de voturi.

R.D.