15.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 15:10
No menu items!

Legea dării în plată, adoptată de Senat

spot_img

Senatorii au adoptat, luni, în unanimitate, proiectul legii dării în plată a unor imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, cu amendamentul ca programul „Prima casă” să fie inclus în acest act normativ.

În acelaşi timp, senatorii au admis și amendamentul cerut de BNR, care impunea un plafon maxim de 150.000 de euro pentru valoarea imobilelor cu destinaţie de locuinţă. Acest amendament fusese respins în comisiile de specialitate

Proiectul de lege (trimis la reexaminare de președintele Klaus Iohannis) a trecut de Senat cu 119 voturi „pentru” și niciun vot “împotrivă”.

Senatul este însă prima Cameră sesizată. Decizia finală aparţine Camerei Deputaţilor.

R.D.