Lege abolită în Parlamentul de la Kiev: Româna nu mai este limbă regională în Ucraina

 rada

Parlamentul ucrainean (Rada) a abolit, duminică, legea privind principiile politicii de stat în legătură cu limbile minorităților, adoptată de Parlament în iulie 2012. În virtutea acestei legi, româna avea statut de limbă regională în zonele în care etnicii români erau majoritari. Este vorba despre legea „Cu privire la bazele politicii de stat în domeniul limbilor”, iar abrogarea ei a fost votată de 232 de deputaţi, în condiţiile în care erau necesare 226 de voturi, informează ITAR-TASS.

Legea, intrată în vigoare la 10 august 2012, prevedea ca limba rusă să aibă statutul de limbă regională în zonele unde este considerată „limbă maternă” de cel puţin 10% din populaţie. Potrivit guvernului ucrainean, limba rusă a obţinut atunci statutul de limbă regională în 13 din cele 27 de regiuni ale Ucrainei. La acea dată, legea privind limbile a fost evaluată neunitar în Ucraina. Opoziţia a organizat o serie de proteste, cerând anularea actului.

De la intrarea în vigoare a legii, limba română a devenit „limbă regională” în mai multe localităţi din Ucraina, în special în sate din regiunea Cernăuţi.

Emanuel Stan

NICIUN COMENTARIU