11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024 - 17:46
No menu items!

Laura Vicol: „Cearta din coaliție? Balet pe bani și despre bani”

spot_img

Deputatul PSD Laura Vicol explică adevăratele mize ale „cartofului fierbinte” din Guvern, proiectul Anghel Saligny și amenințările penale dintre partenerii din coaliție.

„Avem un premier care acuză miniștrii USR de abuz de putere pentru că nu emit avizele destinate dragului de program pentru cumpărat voturi în PNL. Miniștrii USR, care îi iubesc tare pe peneliști, își pasează unul altuia problema avizelor pentru respectivul program. Adică, trag de timp. Guvernare de coaliție în toată regula!

Mai rămâne să trimită Cîțu procurorii pe capul lui Stelian Ion și Cătălin Drulă ca să fie circul complet.

Realitatea este simplă: Cîțu are nevoie de voturile primarilor din PNL, iar alea nu se obțin pare-se cu discursurile lui despre liberalism, penibile de altfel; USR nu prea are primari de fapt și se teme că s-ar putea să nici nu aibă în viitor dacă îl lasă pe Cîțu să alimenteze cu fonduri publice primăriile PNL. Pentru că știm cu toții – useriștii se bat în primul rând cu liberalii, lor vor să le ia electoratul și pozițiile”, a detaliat deputatul Laura Vicol, în exclusivitate pentru Sursa Zilei.