11.1 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 1:39
No menu items!

Lansarea noii Enciclopedii a României

spot_img

“Noua Enciclopedie a României” va fi lansată oficial marţi 20 noiembrie, în Aula Academiei Române, informează site-ul acestei instituţii.

Noua Enciclopedie a României este, potrivit sursei citate, “un proiect deschis, care a avut, încă de la început, un ecou puternic în mediile academice şi universitare”.

Începând din 2009 şi până în prezent, s-a desfăşurat faza pregătitoare a elaborării ‘Enciclopediei’, în cadrul căreia au avut loc peste 40 de dezbateri şi zeci de reuniuni tematice restrânse, consacrate unor capitole principale, ca, de exemplu, apele României, solul, subsolul, populaţia, patrimoniul cultural şi indicatorii statistico-istorici de la 1860 şi până în zilele noastre.

La aceste reuniuni au participat peste 300 de personalităţi ale vieţii ştiinţifice, culturale şi artistice din mai mult de 75 de instituţii academice şi universitare din ţară şi din străinătate.

La lansare vor fi prezenţi, printre alţii, preşedintele Academiei Române, Ionel Haiduc, foştii preşedinţi Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, fostul premier român Petre Roman, membri ai Academiei, personalităţi ale vieţii publice şi universitare.

Nu este prima Enciclopedie a României care a apărut cu girul unor înalte personalităţi culturale române. În 1895 apărea prima Enciclopedie a României,  editată de Fundaţia Astra în trei volume şi tipărită la Sibiu. În ciuda girului unor personalităţi culturale importante, mulţi dintre ei academicieni, cum ar fi Grigore Antipa, Victor Babeş, Ovidiu Densusianu sau Titu Maiorescu, a fost considerată  o ediţie importantă, de referinţă, fără a avea, însă, prestigiu academic.

Din anterioara ediţie academică a Enciclopediei României, proiectată a fi publicată în şase volume, nu au apărut decât patru, în intervalul 1938-1943. Ea a fost tipărită sub patronajul regelui Carol II şi editată de Asociaţia Ştiinţifică pentru Enciclopedia României din care făceau parte Nicolae Iorga, Virgil Madgearu, Constantin Rădulescu-Motru, Constantin C. Giurescu, Mircea Vulcănescu şi alţii. Republicată în 2010, ca iniţiativă a Universităţii Petre Andrei din Iaşi.