7.7 C
București
luni, 29 noiembrie 2021 - 22:01
No menu items!

Lansare Promenada Mall: 45.000 de persoane au vizitat noul centru comercial din Capitală

spot_img

promenada

Aproximativ 45.000 de persoane au vizitat Promenada Mall joi, când a fost lansat cel mai nou centru comercial din Capitală. În acest moment, Bucureștiul găzduiește peste o treime din totalul centrelor comerciale din România, urmând ca alte 7 astfel de spații să apară pe harta Capitalei.

Promenada Mall se laudă cu designul modern și ambianța cosmopolită, cu promoțiile și reducerile retailerilor din ziua inaugurării. “Datele de trafic au depășit așteptările noastre, confirmându-ne faptul că locația, mixul puternic de chiriași și calitatea construcției pot asigura succesul proiectului”, a declarat Markus Neurauter, Managing Director, Raiffeisen evolution.

Promenada are o suprafață închiriabilă de 35.000 de metri pătrați și e amplasat pe Calea Floreasca, în centrul celei mai dinamice zone de afaceri a orașului. Reprezentanții dezvoltatorului nu au transmis informații actualizate cu privire la spațiul închiriat, nici cu privire la retailerii prezenți în mall.

În acest moment, Bucureștiul găzduiește 20 de mall-uri și 26 de centre comerciale. De asemenea, în Capitală, în următorii ani sunt anunțate încă 14 proiecte mari de clădiri de birouri.

Cosmina Croitoru