23.5 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024 - 1:16
No menu items!

Lacul Albastru din România, unicul din lume care îşi schimbă culoarea

spot_img

Material prezentat de Fundația România Autentic

Singurul lac din lume care îşi schimbă culoarea în funcţie de lumină şi de oamenii care înoată în apele sale este situat pe teritoriul administrativ al oraşului Baia Sprie, într-o pădure tânără de gorun, pe versantul sudic al Dealului Minei, la altitudinea de 530 m şi are o suprafată de 0,5 ha.

Lacul Albastru este declarat monument al naturii foarte important în zona Maramureșului încă din 1977. Acesta este inclus în categoria a III-a a rezervațiilor naturale de tip hidrogeologic (IUCN), deoarece este o arie protejată de interes național și este în custodia Administrației Parcului Natural Munții Maramureșului, scrie worldwideromania.com.

Lacul-Albastru

Datorită solubilizării compuşilor sulfuroşi, apa are culoarea verde, uneori cu reflexe de smarald, mai multe nuanţe de albastru sau turcoaz.

Lacul măsoară aproximativ 50 de metri de pe un mal pe celălalt, doar 4 metri adâncime şi s-a format prin prăbusirea unei galerii miniere de exploatare, de pe Filonul Domnişoara, în ani 1919 – 1920, unde ulterior s-a adunat apa de ploaie. De atunci apa a rămas plină de sulfuri care îi schimbă culoarea în nuanţe de la verde până la albastru. Mai exact, combinaţia chimică din lac a facut ca aici să fie prezent şi acidul sulfuric liber, în concentraţie de 7,8 miligrame la litru, iar ph-ul apei să ajungă la 4. Acesta nu trebuie să reprezinte un motiv de îngrijorare pentru vizitatori deoarece înotul este permis în lac, fără ca acest lucru să afecteze sănătatea.

lacul-albastru-5

Lacul Albastru este foarte puțin modernizat, în sensul bun al cuvântului, ceea ce ajută la păstrarea naturaleții sale. A fost înregistrată o creștere a numărului de vizitatori, fapt care ajută locul să devină din ce în ce mai cunoscut ca obiectiv turistic.

Olimpia Diaconiuc