16.7 C
București
joi, 28 martie 2024 - 20:38
No menu items!

La DNA Iași mai mult se stă, iar salariile sunt uriașe. Opt procurori au făcut doar patru dosare într-un an întreg

spot_img

Iașul are în 2018 cei mai proști indicatori din țară dintre cele 14 structuri teritoriale. Anticorupția a murit și a fost îngropată: s-au făcut doar 4 rechizitorii într-un an, la 8 procurori, adică mai puțin de un rechizitoriu de fiecare procuror, în 12 luni, scrie reporteris.ro

Toată lumea a fost achitată, iar în 2018 au fost doar 9 persoane trimise în judecată, în timp ce în 2014 erau 76 de persoane. Cauzele instrumentate sunt la nivel de „paznic de noapte a luat șpagă pentru bilet de voie”

În Dosarul Skoda, cu 10 conducători din Primărie anchetați, printre care și primarul Mihai Chirica, le-au trebuit trei ani ca să-și dea seama că trebuie să-și decline competența. Majoritatea procurorilor sunt lipsiți de experiență, veniți de la Parchete de pe lângă Judecătorie din orașe mici. Șefa DNA Iași a intrat în magistratură abia în 2011.

Între 2016 și 2018, salariile procurorilor DNA de la Iași s-au majorat cu procente cuprinse între 45 și 50%. Acum, veniturile acestora variază între 14.000 de lei și 17.000 de lei, bani în mână. Adică, între 3.000 de euro și 3.700 de euro.

Schema de personal s-a mărit și ea, de la 6 la 8 procurori, ceea ce înseamnă o creștere de 33%.

În schimb, activitatea lor s-a prăbușit: în 2018, procurorii DNA Iași au făcut doar 4 rechizitorii față de 17 în 2015. Anul trecut, au trimis în judecată prin rechizitoriu 9 persoane, în 2015 au fost 98 de persoane.

La sfârșitul anului 2015 – începutul lui 2016, serviciul teritorial Iași al DNA avea următoarea schemă de personal: un procuror șef serviciu, 5 procurori, un grefier șef serviciu, doi specialiști, șase ofițeri de poliție judiciară, câte un grefier, referent și șofer. Deci 23 de oameni.

De-atunci și până acum, echipei de la Iași i s-au mai alăturat doi procurori, deci o creștere a numărului acestora cu 33%.

Potrivit informațiilor din bilanțurile disponibile pe site-ul DNA central, activitatea serviciului teritorial Iași este la un minim al ultimilor ani. Astfel, în 2018, cei 7 procurori care activau anul trecut la Iași au finalizat doar patru rechizitorii. Deci, nici măcar o medie de un rechizitoriu de procuror într-un an întreg.

Au fost trimise în judecată 9 persoane prin rechizitoriu și încă una prin acord de recunoaștere a vinovăției. „Prin 4 rechizitorii s-a dispus trimiterea în judecată a 9 inculpaţi (1 persoană juridică), faţă de 12 rechizitorii cu 26 inculpaţi trimişi în judecată în anul 2017, din care 5 în stare de arest preventiv”, se arată în raport, în secțiunea dedicată structurii din Iași. Activitate, pe sponci.

Penultimul loc la rechizitorii

Rechizitoriu reprezintă actul de sesizare a instanței și trimiterea în judecată a inculpaților, e chintesența activității unui procuror. Comparativ cu serviciul teritorial Iași al DNA, cel de la Constanța a fost cel mai activ, având anul trecut 16 rechizitorii, 13 la Bacău, 12 la Brașov.

Mai puțin decât Iașul a avut serviciul din Ploiești (1), măcinat de mari scandaluri. Tot câte patru rechizitorii, ca la Iași, au avut și Alba Iulia și Oradea. Acestea au fost serviciile teritoriale cu cel mai mic număr de rechizitorii din toate cele 14 structuri DNA din țară, exceptând Capitala.