22.8 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 15:17
No menu items!

Nicolae Ciucă, întâlnire urgentă la Guvern cu Rafila, Streinu-Cercel, Arafat și Gheorghiță. Noi măsuri anti-pandemie au fost propuse

spot_img

Pentru prima dată de la izbuncirea pandemiei de coronavirus, specialiștii din Sănătate au fost așezați la aceeași masă, indiferent de culoarea politică. S-a întâmplat, sâmbătă, la Guvern, la inițiativa premierului desemnat Nicolae Ciucă, ministru interimar al Apărării. Anunțul a fost făcut, la finalul întâlnirii, de deputatul PSD Alexandru Rafila. 

Astfel, la discuțiile tehnice au participat ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, medicii Alexandru Rafila, deputat PSD, și Adrian Streinu-Cercel, senator PSD. 

În cadrul întâlnirii au fost enunțate mai multe măsuri posibile de implementat pe termen scurt pentru îmbunătățirea accesului pacienților COVID-19 la servicii ambulatorii și medicație antivirală.

De asemenea, a fost subliniată necesitatea consilierii profesionale pentru medicii de familie, dar și organizarea unor structuri de coordonare a asistenței medicale spitalicești la nivel județean. Mai mult, specialiștii PSD au propus și posibilitatea acordării temporare a certificatului verde în termen de 10 zile de la administrarea primei doze de vaccin, urmând ca după încheierea schemei complete de vaccinare acesta să devină definitiv.

În plus, Alexandru Rafila a transmis preocuparea care există în cadrul structurilor asociative din sănătate, educație, mediul de afaceri și HORECA, cu care a avut întâlniri în această săptămână, de a fi parte la procesul decizional privind managementul pandemiei, deoarece cei pe care îi reprezintă trebuie să sprijine aceste măsuri care le afectează viața și activitatea.

„Întâlnirea de azi demonstrează responsabilitatea PSD de a sprijini activ efortul privind lupta împotriva pandemiei.

Este nevoie ca toți specialiștii în sănătate să se așeze la aceeași masă și să găsească cele mai bune soluții pentru a trece împreună peste acest moment deosebit de greu”, a declarat profesorul Alexandru Rafila.

Raluca Dan