10 C
București
duminică, 5 mai 2024 - 6:43
No menu items!

La 5 zile după ce Zelenski a promulgat legea minorităților, Iohannis l-a sunat pe președintele ucrainean

spot_img

La cinci zile de când președintele Ucrainei a promulgat legea minorităților naționale, criticată vehement chiar și de ministrul român de Exetrne, Bogdan Aurescu, președintele Klaus Iohannis l-a sunat pe Zelenski. Omologul ucrainean a promis că va căuta soluții „astfel încât comunitatea românească din Ucraina să beneficieze, în oglindă, de aceleași drepturi de care se bucură comunitatea ucraineană din România”.

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, Klaus Iohannis a avut, miercuri, o convorbire telefonică cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, căruia i-a transmis că ”noua lege a minorităților naționale a creat preocupare și nemulțumire la nivelul autorităților române” și i-a cerut rezolvarea situației. 

Cei doi șefi de stat au convenit ca miniștrii de Externe din România și Ucraina să se întâlnească și să caute soluții pentru garantarea drepturilor minorității române din Ucraina.

”Președintele Zelenski a exprimat întreaga deschidere pentru identificarea de soluții, astfel încât comunitatea românească din Ucraina să beneficieze, în oglindă, de aceleași drepturi de care se bucură comunitatea ucraineană din România”, se arată în comunicat.

De asemenea, Iohannis și Zelenski au vorbit despre acțiunile de ajutor „multidimensional” pe care România îl acordă Ucrainei în situația actuală. Președintele Klaus Iohannis a reiterat faptul că România va continua să acționeze pentru a ajuta Ucraina și poporul ucrainean, atât timp cât va fi nevoie, se mai arată în comunicatul de la Cotroceni.

M. Nedelcu