18.9 C
București
joi, 28 martie 2024 - 14:22
No menu items!

La 30 de ani distanţă, Ion Iliescu este judecat pentru evenimentele sângeroase de la Revoluţia din ’89

spot_img

La trei decenii de la evenimentele sângeroase din 1989, astăzi are loc, la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), primul termen în cameră preliminară în dosarul Revoluţiei.

Fostul președinte al României Ion Iliescu și fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu sunt puși sub acuzare pentru infracţiuni contra umanităţii.

Cea mai înaltă instanță din țară a informat, printr-un comunicat, modificările din program, în contextul în care, în dosar, sunt implicate foarte multe persoane.

Nu mai puţin de 5.000 de persoane vor fi audiate de judecători. Ca urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție a anunţat un program special.

„Având în vedere că, la data de 29 noiembrie 2019, pe rolul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se află dosarul nr.1045/1/2019/a1, în care au fost emise citaţii pentru aproximativ 5.000 de persoane, în vederea asigurării desfăşurării activităţii în bune condiţii şi păstrării ordinii la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie aducem la cunoştinţa publicului următoarele măsuri:
– vineri, 29 noiembrie 2019, Arhiva Secţiei I civile, Arhiva Secţiei a II-a civile şi Arhiva Completurilor de 5 judecători nu vor desfăşura program cu publicul;
– Registratura generală şi Arhiva Secţiei penale vor desfăşura program cu publicul conform orarului afişat;
– accesul publicului în incinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru dosarul nr.1045/1/2019/a1, va fi permis începând cu ora 7.30″, a anunțat Înalta Curte de Casație și Justiție”.
Dosarul cauzei cuprintre 3.330 de volume, dintre care 2.030 au fost instrumentate după 13 iunie 2016.
Pe 8 aprilie 2019, procurorii Secţiei militare din Parchetul General au trimis în judecată dosarul Revoluției din decembrie 1989, în care Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Iosif Rus şi Emil Dumitrescu au fost puși sub acuzare pentru infracţiuni contra umanităţii.