12.1 C
București
luni, 18 octombrie 2021 - 21:26

Kovesi: Între DNA și SRI există o relație instituțională normală

spot_img

Șefa DNA consideră că este firesc ca numele SRI să apară în comunicate, pentru că li se apreciază meritele

Kovesi_Laura_SZ 2 

Șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, a declarat, joi, că Serviciul Român de Informații are un rol tot mai mic în deschiderea unor anchete penale, astfel că doar 5% din dosarele deschise anul trecut de DNA au la bază sesizări venite de la serviciile de informaţii sau sesizări din presă. Laura Codruța Kovesi subliniază că „în momentul în care se deschide dosarul penal, treaba lor s-a terminat.

Șefa DNA consideră că nu este o problemă faptul că în comunicatele de presă sunt precizate și recunoscute meritele unor instituţii care îi ajută pe procurori în activităţile lor, pentru că DNA nu lucrează singură în anchetele penale. Astfel, în cele mai multe communicate de presă sunt nominalizate Serviciul Român de Informaţii, Jandarmeria Română, ANAF, ANI, toate instituţiile care au sprijinit procurorii. „Este, de fapt, un comunicat de presă în care noi arătăm ce am făcut şi încercăm să mulţumim partenerilor instituţionali pentru sprijinul care ni s-a acordat. Aceasta este o chestiune care ţine strict de politica de comunicare publică”, a spus Kovesi într-un interviu acordat Adevărul. Ea precizează că apariția frecventă a SRI în communicate nu înseamnă că dosarul a fost deschis la sesizarea SRI, ci că este posibil ca serviciul secret să-și fi adus aportul și cu un filaj, o transcriere a unor convorbiri sau alte activităţi pe care procurorii DNA nu le pot realiza.

Nu înseamnă că SRI a lucrat în dosar. În momentul în care ei ne trimit o sesizare şi noi deschidem un dosar, activitatea SRI s-a oprit. Nu participă la audieri, nu administrează probe, nu fac nimic. Simplul fapt că dintr-o eleganţă instituţională recunoaştem meritele instituţiilor care ne-au ajutat, nu înseamnă că aceste instituţii ne ghidează sau ne conduc activitatea. 5% din dosarele deschise în DNA anul trecut sunt pe baza unor sesizări venite de la serviciile de informaţii sau sesizări din presă

Laura Codruța Kovesi

Șefa DNA nu se arată deranjată de expresia folosită des în ultima perioadă „binomul SRI-DNA”. Ea explică faptul că, în condițiile în care DNA nu are resurse proprii pentru a face filaje, trebuie să apeleze la SRI.

Văd că o parte din cei care critică această colaborare cu SRI sunt în Executiv. OK, daţi-ne mâine suficiente resurse să putem să facem filaj şi interceptări şi vă promit că nu mai apelăm la SRI, o să primim doar sesizări. Sigur, sunt foarte mulţi care şi-ar dori ca doamna Kovesi şi DNA să fie certaţi cu toată lumea, nimeni să nu mai ajute DNA-ul şi să nu mai avem rezultate

Laura Codruța Kovesi

Andrei Tudor