11.1 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 2:37
No menu items!

Kovesi: Întărim Serviciul Tehnic al DNA

spot_img

Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a declarat joi că vor exista „anumite consecințe” după ce Curtea Constituțională va publica motivarea deciziei privind interceptările. Kovesi a amintit că în cadrul Direcției există un serviciu tehnic care are rol în executarea acestor autorizații.

Este posibil ca, în urma motivării acestei decizii, să fim nevoiți să extindem numărul persoanelor care lucrează la acest serviciu tehnic și, de asemenea, întărim serviciul, pentru că am avut situații în care am lucrat și cu alte instituții pentru punerea în aplicare a acestor autorizații„, a afirmat procurorul-șef al DNA, după prezentarea bilanțului DIICOT.

Kovesi a precizat că nu comentează decizia CCR pentru că nu a văzut motivarea, după acest moment urmând să fie calculat și impactul pe care hotărârea o va avea asupra activității DNA.

Pe 16 februarie, plenul CCR a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor din Codul de procedură penală care prevăd că supravegherea tehnică dispusă de procuror poate fi efectuată nu doar de „organul de cercetare penală sau de lucrători specializați din cadrul poliției”, ci și de „alte organe specializate ale statului”.

R.D.