Kovesi, discurs de politician în Parlamentul European. „Nu am colaborat cu serviciile secrete”

Laura Codruţa Kovesi a fost audiată în comisia LIBE din Parlamentul European pentru funcţia de procuror-şef european. Fosta șefă a DNA a mințit într-un interviu rostit ca un veritabil politician.

Comisiile LIBE şi CONT din Parlamentul European vor vota asupra şefiei Parchetului European, pentru care candidează şi Laura Codruţa Kovesi, şi nu coordonatorii grupurilor politice. Comisia CONT va vota după audierea de marţi a candidaţilor, iar cea LIBE miercuri dimineaţă.

Kovesi a declarat, marţi, în cadrul audierilor pentru funcţia de procuror-şef european că jumătate din viaţă a fost procuror, că nu are nimic de ascuns şi că deputaţii europeni au fost expuşi la informaţii negative despre ea, care însă sunt doar minciuni. Răspunzând unei întrebări, ea a declarat că îndeplineşte toate condiţiile pentru a îndeplini funcţia pentru care candidează, deși nu are nici măcar gradul de procuror pentru Parchetul General.

Codruţa Kovesi a declarat, întrebată fiind de europarlamentarul Maria Grapini ce spune de capacitatea sa de management faptul că a fost revocată din funcţie, că decizia de revocare a fost luată de CCR şi n-a avut posibilitatea de apărare.

Despre dosarul în care este anchetată: Sunt nevinovată

Laura Codruţa Kovesi a declarat că este nevinovată în dosarul ce vizeză extrădarea lui Nicolae Popa şi în care Secţia de anchetă a magistraţilor a anunţat că aceasta are rol de suspect.

„Dosarul penal- sunt nevinovată. Este vorba de acuzaţii care vizează extrădarea unei persoane din altă ţară. Dacă va fi nevoie de detalii, vă voi da”, a spus Laura Codruţa Kovesi.

Kovesi are calitatea de suspect în dosarul privind extrădarea lui Nicolae Popa, faptele anchetate fiind luare de mită, mărturie mincinoasă şi abuz în serviciu.

Dosarul a fost deschis în decembrie 2018, ca urmare a unei sesizări a lui Sebastian Ghiţă, care spune că i-a dat bani lui Kovesi pentru extrădarea lui Popa.

„Ofiţerii SRI n-au administrat probe, nu au participat în procesul penal

Laura Codruţa Kovesi a fost întrebată, marţi seară, de către eurodeputatul Cătălin Ivan dacă este adevărat că ofiţerii SRI au făcut parte din echipele mixte care au selectat probe în dosare, fosta şefă DNA precizând că aceştia nu au administrat probe.

Kovesi a declarat că nu are colaborare cu CIA sau altă cetăţenie şi ştirile apărut sunt false. Kovesi a răspuns şi cu privire la distincţiile primite de la americani într-o perioadă în care se vorbea de închisori CIA în ţară.

Kovesi a spus că îndeplineşte criteriile pentru a candida. „N-am colaborat cu serviciile ca poliţie politică”

Laura Codruţa Kovesi a precizat că îndeplineşte toate criteriile pentru a candida la funcţia de procuror-şef european, precizând că nu a colaborat cu serviciile în sensul de poliţie politică.

„În momentul candidaturii, am verificat cu exactitate toate criteriile care trebuie îndeplinite, le îndeplinesc pe toate. Iar în ceea ce priveşte gradul profesional, articolul 54 este cel care reglementează care sunt criteriile. Sunt patru condiţii: să ai vechime de 15 ani, am vechime de 15 ani, să nu fi colaborat cu serviciile, să nu fi fost sancţionat disciplinar în ultimii trei ani şi să ai calificativul de foarte bine la ultima evaluare. Am fost numită procuror general şi procuror şef DNA fără a avea gradul profesional pentru Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, a declarat Laura Codruţa Kovesi.

Fosta şefă DNA a precizat că nu a colaborat cu serviciile de informaţii în sensul de poliţie politică.

„În ceea ce priveşte colaborarea cu serviciile de informaţii, nu am colaborat în sensul de poliţie politică, nu este prevăzută ca o colaborare profesională care poate apărea în exercitarea atribuţiilor de procuror”, a spus Kovesi.

Kovesi a declarat că dacă va fi aleasă pentru această funcţie îşi va exercita rolul fără vreo influenţă cu ceea ce se întâmplă la Bucureşti şi relaţiile dintre ministrul Justiţiei şi sistemul judiciar.

„Ca orice procuror, trebuie să fim obiectivi, trebuie să fie pasiune, dar nu patimă, dacă voi ocupa această poziţie, voi aborda profesional ce scrie în fişa postului şi obligaţiile care îmi revin. Nu are relevanţă ce s-a întâmplat în România, relaţiile dintre sistemul judiciar şi ministrul justiţiei şi vă asigur că voi respecta obligaţiile, dacă voi fi numită”, a delcarat Laura Codruţa Kovesi.

Kovesi: Sunt conştientă că aţi fost expuşi la informaţii negative despre mine

Laura Codruţa Kovesi a declarat că nu are nimic de ascuns, chiar dacă au fost informaţii negative despre persoana sa, precizând că cea maia mare realizare a mandatului său la DNA a fost recuperarea daunelor.

Laura Codruţa Kovesi a susţinut că Parchetul European trebuie să protejeze interesele financiare ale UE, să recupereze daunele, precizând însă că trebuie identificate şi vulnerabilităţile din cadrul legislativ actual.

„Am fost procuor peste 23 de ani, deci prcatic jumătate din viaţa mea am fost procuror, treaba mea a fost ca justiţia să funcţioneze când este încălcat dreptul penal. Am deţinut cele mai importante poziţii din sistemul judiciar, DNA fiind o structură creată exclusiv pentru anticorupţie. Funcţia de procuror-şef european este o oportunitate unică, aş fi onorată să continui munca atâtor oameni”, a declarat Laura Codruţa Kovesi.

Fosta şefă a DNA a spus că Parchetul European trebuie să protejeze interesele financiare ale Uniunii.

„Parchetul European trebuie să protejeze interesele financiare ale UE, să recupereze daunele, trebuie să se pregătească infrastructura umană şi financiară şi să se adopte toate regulile administrative necesare. Pentru ca Parchetul să funcţioneze eficient, trebuie să definim obiective, să partajăm informaţii şi să cădem de acord asupra unor proceduri, să creăm acorduri de cooperare cu statele neparticipante şi cu state terţe, de asemenea, acorduri cu EUROJUST, OLAF şi cu instituţiile financiare. De asemenea, trebuie să identificăm vulnerabilităţile în cadrul legislativ actual „, a completat Kovesi.

Europarlmentarul Emilian Pavel l-a intrebat pe Bohnert în legătură cu asigirarea independenţei la toate nivelurile PArchetului European şi dacă doreşte să aibă protocoale speciale cu serviciile secrete pentru a primi informaţii care să îl ajute în anchetă.

Jean-François Bohnert a replicat că procurorul european delegat este cel care  va face legătura în peemanenţă cu parchetele naţionale şi că este important ca procurorul delegat să fie plasat într-un loc strtaegici în care să poată vedea care sunt cazurile cele mai importante pe care să le poată semnala Parchetului european.

În ceea ce priveşte protocoalele, a rewplicat: „E interesantă întrebarea. Din ce in ce mai mult vedem aşa-nujmitele intelligence. Pentru mine serviciile secrete nu sunt un interlocutor privilegiat pentru Parchetul european”.

Monica Macovei  l-a întrebat dacă în opinia sa rolul procurorului-şef este unul mai mult de coordonare şi diplomatic şi care sunt infracţiunile aflate sub jurisdicţia Parchetului European, răspunsul fiind că şeful Parchetului European trebuie să aibă capacitate de coordonare, dar nu numai, el fiind „un tehnician al Parchetului”.

Europarlmentarul Emilian Pavel l-a intrebat pe Bohnert în legătură cu asigirarea independenţei la toate nivelurile PArchetului European şi dacă doreşte să aibă protocoale speciale cu serviciile secrete pentru a primi informaţii care să îl ajute în anchetă.

Jean-François Bohnert a replicat că procurorul european delegat este cel care  va face legătura în peemanenţă cu parchetele naţionale şi că este important ca procurorul delegat să fie plasat într-un loc strtaegici în care să poată vedea care sunt cazurile cele mai importante pe care să le poată semnala Parchetului european.

În ceea ce priveşte protocoalele, a rewplicat: „E interesantă întrebarea. Din ce in ce mai mult vedem aşa-nujmitele intelligence. Pentru mine serviciile secrete nu sunt un interlocutor privilegiat pentru Parchetul european”.

Monica Macovei  l-a întrebat dacă în opinia sa rolul procurorului-şef este unul mai mult de coordonare şi diplomatic şi care sunt infracţiunile aflate sub jurisdicţia Parchetului European, răspunsul fiind că şeful Parchetului European trebuie să aibă capacitate de coordonare, dar nu numai, el fiind „un tehnician al Parchetului”.

Emilian Stan

NICIUN COMENTARIU