16.5 C
București
marți, 30 aprilie 2024 - 4:19
No menu items!

Kovesi: Ancheta în dosarul Alinei Bica, extinsă la alte trei persoane

spot_img

Cercetările față de șefa DIICOT se referă la perioada mandatului de secretar de stat în Ministerul Justiției

Kovesi_steaguri_SZ

Șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, a declarat, vineri, la CSM, după ședința în care s-a decis arestarea șefei DIICOT, că procurorii au extins cercetările în acest dosar față de alte trei persoane și alte fapte de corupție. Kovesi a precizat că faptele de care este acuzată Alina Bica nu se referă la mandatul de șef al DIICOT și la activitatea ca secretar de stat la Ministerul Justiției.

Codruța Kovesi a a spus că, „în cursul audierilor am făcut o nouă propunere pentru un aviz CSM pentru arestare preventivă, fiind dat aviz favorabil în acest sens”.

Aş vrea să precizez că au apărut speculaţii – DNA are în investigare acuzaţii de corupţie a magistraţilor, este singura instituţie abilitată să facă acest lucru. Dosarul nu a fost deschis în urma unui conflict personal sau instituţional. Avem o colaborare foarte bună cu DIICOT. Nu suntem în competiţie. Când colegi magistraţi sunt suspecţi de astfel de fapte nu trebuie să aruncăm culpa general pe toţi membrii unei instituţii. Şi DNA a avut procurori suspecţi de corupţie. Nici DNA, nici DIICOT nu însemna un om. Personal îi cunosc pe mulţi dintre procurorii DIICT. Şi-au făcut treaba. Fiecare trebuie să răspundă personal

Laura Codruța Kovesi
șefa DNA

Procurorul-șef al DNA a precizat că Alina Bica „este suspectată de corupţie și beneficiază de prezumţia de nevinovăţie”.

Ieri s-au extins cercetările cu privire la alte trei fapte de corupţie, şi a unor noi persoane. Nu pot să fac publice numele persoanelor noi pentru că unele dintre ele nu au fost încă informate. Nu cercetăm persoane în funcţie de calitatea de demnitar, ci în funcţie de probe

Laura Codruța Kovesi

Am avut o colaborare bună instituţională cu conducerea DIICOT. Apreciez foarte mult tot ce fac procurorii DIICOT, a mai spus Kovesi.