17.5 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 22:11
No menu items!

Kovesi și Iacob l-au iertat pe Stelian Fuia la Parchetul General, dar la DNA s-au răzgândit

spot_img

Iacob_Kovesi_SZ

  • Cum s-a plimbat dosarul lui Stelian Fuia aproape șase ani între parchete

Dosarul fostului ministru al agriculturii, în care este urmărit penal de procurorii DNA pentru abuz în serviciu în timpul mandatului de director la Staţiunea Fundulea, a ajuns la DNA abia anul trecut, după ce s-a plimbat aproape 6 ani pe la mai multe parchete. Traseul, mai mult decât sinuos, arată că niciun procuror nu s-a atins practic, până acum, de această anchetă.

DNA a anunțat săptămâna trecută că a început urmărirea penală față de Stelian Fuia, director la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare a Plantelor Medicinale și Aromatice Fundulea (la data faptelor), în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea în formă calificată de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul a obținut pentru altul un avantaj patrimonial. În replică, fostul ministru al Agriculturii a declarta public că este surprins de reapariția dosarului, deoarece ştia că fusese închis încă de anul trecut.

Sursa Zilei a aflat că afacerea pentru care este învinuit Fuia s-a transformat într-un dosar penal în 2006, la scurt timp după derularea evenimentelor. Ancheta a fost înregistrată în primă fază la parchetele din Călărași. O bună perioadă de timp, dosarul a zăcut prin sertare, până când un procuror s-a apucat de el şi a început urmărirea penală pe numele lui Fuia. La scurt timp însă, Stelian Fuia a devenit ministru al agriculturii, aşa că dosarul s-a declinat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Aici, după ce l-au răsfoit, fără să facă vreo audiere sau vreun act în cauză, procurorii au infirmat începerea urmăririi penale. Soluţie pe care şi-a pus semnătura şi fostul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică, Marius Iacob, actual adjunct al şefului DNA.

CITEȘTE ȘI

Fostul şef al Secţiei I, Lucian Papici, a redeschis ancheta de la Staţiunea Fundulea

Anul trecut, dosarul a ajuns la DNA, la Secţia de Combatere a Corupţiei, unde i-a fost repartizat procurorului Florentina Mirică, potrivit unor surse judiciare. Şi acest anchetator a dispus neînceperea urmăririi penale, motivând că foloasele de care au beneficiat sora şi cumnatul lui Fuia erau cuvenite. Soluţia procurorului Mirică a fost însă infirmată de şeful secţiei, Lucian Papici, iar ancheta a fost preluată  de un alt procuror, care a stabilit din aceleaşi înscrisuri că foloasele familiei Fuia provin dintr-un abuz al fostului director al staţiunii Fundulea, Stelian Fuia. Astfel au fost demarate cercetările pentru mai multe afaceri cu terenuri din Călăraşi şi s-a dispus începerea urmăririi penale pe numele fostului ministru al agriculturii.

Cristi Ciupercă