19.1 C
București
marți, 16 aprilie 2024 - 8:58
No menu items!

Klaus Iohannis: România susţine aderarea la UE a Ucrainei, Moldovei şi Georgiei

spot_img

România sprijină pe deplin integrarea Ucrainei, precum și a Republicii Moldova și Georgiei, în Uniunea Europeană, a transmis președintele Klaus Iohannis, marți dimineață, pe Twitter.

„România sprijină pe deplin integrarea Ucrainei, precum și a Republicii Moldova și Georgiei, în Uniunea Europeană. Locul acestor parteneri ai UE este în interiorul familiei europene, iar România va face tot posibilul pentru ca acest lucru să devină realitate”, este postarea președintelui României.

Mesajul președintelui României vine după ce luni șefii de stat din opt țări din Europa Centrală și de Est au cerut tuturor statelor membre ale Uniunii Europene să acorde Ucrainei rapid imediat statutul candidată la UE, potrivit unei scrisori deschise publicate de Reuters. România nu se numără printre țările semnatare.

Țările semnatare sunt: Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia și Slovenia.

Scrisoarea vine după ce președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, a cerut deschiderea negocierilor de aderare la UE.

                                                                                                                   Adina Silav