11.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 9:32
No menu items!

Klaus Iohannis a promulgat Legea bugetului

spot_img

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, Legea bugetului de stat şi Legea bugetului asigurărilor sociale de stat, atrăgând însă atenţia că există multe vulnerabilităţi, printre care încadrarea deficitului bugetar în ţinta de 3% din PIB.

„Preşedintele Klaus Iohannis atrage atenţia asupra unor vulnerabilităţi ale bugetului anului 2018 şi asupra provocărilor cadrului fiscal-bugetar actual, având în vedere că România are nevoie de un buget credibil şi echilibrat, care să urmărească în mod consecvent menţinerea obiectivelor fundamentale de stabilitate macroeconomică, predictibilitate şi sustenabilitate fiscal-bugetară. (…)Ţara noastră trebuie să evite capcana unei creşteri economice nesustenabile, bazate în principal pe consum, deficite bugetare şi acumularea de datorie publică”, transmite Adminstraţia Prezidenţială.

Sursa citată transmite că o problemă este legată de faptul că acum construcţia bugetară ignoră recomandările pe care Comisia Europeană le-a formulat în contextul procedurii de deviaţie semnificativă a deficitului bugetar.

„Potrivit acestor recomandări, bugetul naţional era indicat să revină pe calea consolidării fiscale, prin ajustări anuale ale deficitului bugetar de 0,5% din PIB. Preşedintele României îşi manifestă îngrijorarea cu privire la faptul că, deşi înregistrăm rate record de creştere economică, există dificultăţi şi unele incertitudini în a asigura încadrarea deficitului bugetar în ţinta de 3% din PIB. Totodată, ţara noastră înregistrează cele mai ample deviaţii ale deficitului structural dintre toate ţările Uniunii Europene. Această dinamică demonstrează că, în următorii ani, România trebuie să facă eforturi serioase pentru a reveni pe calea disciplinei fiscal-bugetare. Bugetul anului 2018 ignoră însă necesitatea unei asemenea schimbări de direcţie, asumată în principiu de către Guvern prin Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2018-2020”, se arată în comunicatul transmis de Preşedinţie.

„Bugetul anului 2018 este construit, la fel ca şi în 2017, pe o ţintă de deficit bugetar la limita pragului de 3% din PIB, potrivit Pactului de Stabilitate şi Creştere. Însă, deficitul bugetar ajustat ciclic se va adânci în 2018, ceea ce indică faptul că România încă nu se apropie, ci se îndepărtează de obiectivul bugetar pe termen mediu. (…)În ceea ce priveşte veniturile bugetare, analizele de specialitate arată că proiecţia unei creşteri a încasărilor din TVA de 16% este una mult prea optimistă, din cel puţin două considerente. Pe de o parte, experienţa fiscală a anului 2017 a arătat că, în ciuda unei creşteri economice peste cea prognozată iniţial, care a ajuns la 7% pe primele 9 luni ale anului – fiind bazată preponderent pe consum -, veniturile fiscale, inclusiv încasările din TVA, sunt chiar mai mici decât cele estimate în Legea bugetului pentru anul 2017. În acelaşi timp, prognozele economice indică încetinirea în 2018 a ritmului de creştere economică, inclusiv a consumului. Pe de altă parte, construcţia bugetului este lipsită de estimări şi calcule credibile privind impactul unor măsuri asumate, precum introducerea TVA split, măsură care, deşi în prezent mult atenuată în raport cu versiunea iniţială, este apreciată prin venituri suplimentare aproape duble faţă de cele estimate în prima variantă”.

Preşedintele Klaus Iohannis consideră că prioritatea Guvernului trebuie să fie îmbunătăţirea colectării veniturilor fiscale şi avertizează că nu este suficient ca bugetul să prevadă doar pe hârtie alocări investiţionale, ci trebuie ca investiţiile să fie şi realizate conform programării bugetare.

Valeriu Motoc