14.6 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 12:19
No menu items!

Klaus Iohannis: Închiderea şcolii nu trebuie exagerată / Nu intenţionez să revenim la starea de urgenţă

spot_img

Președintele Klaus Iohannis a afirmat, vineri, la finalul unei vizite la Institutul Național de Sănătate Publică că vor fi luate toate măsurile recomandate de specialiști, dar că printre acestea nu se regăsește și „nevoia amânării alegerilor”, relatează Agerpres.

Să nu exagerăm cu închiderea școlilor

Închiderea şcolii nu trebuie exagerată. Copiii sunt în siguranţă în şcoli. Sigur, acolo unde, din nefericire, în şcoală apar cazuri de boală nu există alternativă, dar nu trebuie să exagerăm cu aceste măsuri restrictive, fiindcă ajungem în situaţii care sunt foarte greu de gestionat. Copiii trebuie să meargă la şcoală să înveţe. Părinţii trebuie să-şi trimită copiii la şcoală ca să poată să meargă şi ei la serviciu şi aşa mai departe„, a explicat Iohannis, după ce a efectuat o vizită la Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP), împreună cu ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

Potrivit şefului statului, măsuri restrictive trebuie luate acolo unde nu există altă soluţie. „Ca să nu existe exagerări, am convenit exact astăzi să se lucreze la o metodologie destul de detaliată pentru a veni în sprijinul decidenţilor locali”, a adăugat preşedintele

Fără panică

„Nu intenţionez să revenim la starea de urgenţă”, a spus Iohannis, după ce a efectuat o vizită la Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) împreună cu ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

De asemenea, președintele a mai afirmat că „nu trebuie să intrăm în panică, însă trebuie să fim conştienţi că ne aflăm într-o situaţie deosebită, o situaţie de sănătate publică deosebit de gravă şi, dacă vrem să avem o viaţă apropiată de normalitate, este absolut obligatoriu să respectăm câteva norme, sunt cunoscute, sunt arhicunoscute, şi câteva măsuri: purtatul măştii, păstrarea distanţei, igiena, în special, igiena mâinilor, evitarea, cu cât mai mult cu atât mai bine, a aglomerărilor”, a spus Iohannis, după ce a efectuat o vizită la Institutul Naţional de Sănătate Publică, împreună cu ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

El a arătat că restricţiile specifice trebuie impuse în localităţile unde incidenţa pandemiei este mai mare.

Fără o nouă stare de urgență

Despre restricţii am vorbit destul de mult şi am observat cu toţii că descentralizarea deciziei pentru restricţii a fost un lucru bun, însă este nevoie de mai multă clarificare şi am convenit, chiar în discuţia pe care am avut-o cu reprezentanţii institutului, cu domnul ministru Tătaru şi cu echipa mea, să se lucreze la o metodologie care permite luarea unor decizii mai rapide, mai eficiente şi mai corelate cu situaţia din fiecare localitate şi din fiecare judeţ. În acest fel, vom putea să fim mai eficienţi, vom putea lua mai repede măsurile care se impun, vom putea să evităm, ca să zic aşa, restricţii prea dure, însă, repet, măsurile de bază rămân cele discutate: masca, distanţa, igiena”, a indicat preşedintele Iohannis.

Potrivit şefului statului, discuţiile au vizat şi purtarea măştii şi aproape toţi specialiştii sunt de părere că masca este „extrem de utilă”.

„Eu recomand, deci luaţi-o ca o recomandare, să purtaţi mască tot timpul când ieşiţi din casă, deci în spaţiul public, indiferent că este în interior sau în exterior, e bine pentru noi, pentru cei apropiaţi să purtăm mască”, a transmis şeful statului.

El a susţinut că angajaţii INSP sunt „foarte dedicaţi”, „foarte competenţi” şi se străduiesc să facă faţă unei situaţii „foarte complicate” de pandemie.

„Despre pandemie am discutat destul de mult. Mi-au prezentat viziunea care s-a format aici la institut şi m-am bucurat să constat că abordarea noastră este cam la fel”, a precizat Klaus Iohannis.