10.8 C
București
joi, 21 octombrie 2021 - 2:07

Klaus Iohannis, în vacanță. Unde va merge președintele

spot_img

Șeful statului va avea cel puțin două săptămâni de vacanță

carmen-iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis îşi va lua, de luni, o vacanţă de cel puţin două săptămâni, pe care o va petrece la vila de protocol de la Neptun, dar şi la Sibiu.

Surse apropiate Administrației Prezidențiale citate de MEDIAFAX au precizat că nu este vorba despre un concediu al preşedintelui, ci doar de o vacanţă, el fiind oricând pregătit să revină în Bucureşti, dacă va fi necesar. De altfel, atâta timp cât se va afla pe litoral, Iohannis va avea la dispoziţie, la Neptun, şi un birou de unde să poată lucra. Restul timpului, Klaus Iohannis îl va petrece la Sibiu. Potrivit surselor citate, şeful statului nu va părăsi ţara în această perioadă.

Aceasta este a doua vacanţă a lui Klaus Iohannis de la preluarea mandatului, după ce, în luna aprilie, preşedintele a petrecut sărbătorile de Paşte în Portugalia, alături de soţia sa, Carmen. La acel moment, vacanţa preşedintelui a fost anunţată de Administraţia Prezidenţială abia după apariţia unor informaţii în presa portugheză.