20.9 C
București
joi, 28 martie 2024 - 16:56
No menu items!

Klaus Iohannis a condamnat la Bruxelles agresiunea Rusiei asupra Ucrainei și a susținut sancțiuni economice care să vizeze și Belarus

spot_img

Klaus Iohannis a condamnat în cei mai fermi termini agresiunea armată de proporții a Rusiei împotriva Ucrainei. Șeful statului a participat la Bruxelles la reuniunea extraordinară a Consiliului European, context în care a sprijinit reacția fermă și rapidă a Uniunii Europene, inclusiv adoptarea pachetului puternic de sancțiuni și pregătirea, în continuare, a unor sancțiuni individuale și economice suplimentare, care să vizeze și Belarus.

Președintele României, Klaus Iohannis, a participat joi, la Bruxelles, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, convocată ca urmare a agresiunii militare neprovocate și nejustificate a Rusiei împotriva Ucrainei.

În intervenţia sa, preşedintele Klaus Iohannis a condamnat în cei mai fermi termeni agresiunea armată de proporţii a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, care reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului internaţional. Preşedintele României a evidenţiat impactul acţiunilor inacceptabile ale Rusiei asupra securităţii şi a stabilităţii vecinătăţii estice, precum şi consecinţele severe asupra securităţii europene şi euroatlantice, aceste acte încălcând flagrant angajamentele asumate de Rusia la nivel internaţional, inclusiv în ceea ce priveşte rolul său de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU.

Iohannis a calificat atacul trupelor ruseşti asupra mai multor regiuni din Ucraina, inclusiv capitala Kiev, drept un act deliberat şi neechivoc de agresiune împotriva unui stat independent şi suveran.

El a subliniat că, în această situaţie atât de dificilă, Uniunea Europeană trebuie să continue să îşi apere valorile şi principiile, evidenţiind importanţa unităţii şi legăturilor cu partenerii apropiaţi din regiune şi la nivel global.

Preşedintele Klaus Iohannis a sprijinit reacţia fermă şi rapidă a Uniunii Europene, inclusiv adoptarea pachetului puternic de sancţiuni şi pregătirea, în continuare, a unor sancţiuni individuale şi economice suplimentare, care să vizeze şi Belarus.

Totodată, a subliniat deplina solidaritate a României cu Ucraina şi poporul ucrainean şi a precizat că ţara noastră va continua să ofere sprijin, în principal asistenţă umanitară.

”Preşedintele României a pledat pentru atenuarea impactului negativ al acţiunilor Rusiei asupra Republicii Moldova şi Georgiei, state partenere care resimt deja presiunea din partea Moscovei, accentuând importanţa oferirii sprijinului financiar necesar pentru consolidarea rezilienţei partenerilor. Considerând actuala situaţie drept cea mai mare provocare din istoria recentă a Europei, Preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat necesitatea continuării coordonării strânse a reacţiilor şi a abordărilor cu partenerii euroatlantici, în special SUA şi la nivel NATO”, a transmis Preşedinţia.

Liderii UE au cerut Rusiei încetarea imediată a acţiunilor militare, retragerea necondiţionată a tuturor forţelor şi echipamentului militar de pe întreg teritoriul Ucrainei şi respectarea deplină a integrităţii teritoriale, suveranităţii şi independenţei Ucrainei în cadrul graniţelor sale recunoscute internaţional.

Consiliul European a agreat politic un pachet de măsuri restrictive suplimentare, prin care vor impune costuri masive şi severe Rusiei pentru acţiunile sale, pachet agreat în strânsă cooperare cu partenerii şi aliaţii.

În cadrul reuniunii, liderii europeni au condamnat puternic implicarea Belarusului în agresiunea la adresa Ucrainei, solicitându-i să se abţină de la astfel de acţiuni şi să îşi respecte obligaţiile internaţionale.

Sancţiunile agreate de Consiliul European vor acoperi sectoarele financiar, energetic, al transporturilor, bunurile cu dublă utilizare, precum şi controlul şi finanţarea exporturilor, politica de vize, listările adiţionale ale unor persoane şi entităţi, precum şi noi criterii de listare. Consiliul Uniunii Europene urmează să adopte, fără întârziere, propunerile pregătite de Comisia Europeană şi de Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene. Liderii europeni au solicitat pregătirea şi adoptarea de urgenţă a unui pachet suplimentar de sancţiuni individuale şi economice, care va include, de asemenea, şi Belarus, conform Administraţiei Prezidenţiale.

Consiliul European a deplâns pierderile tragice de vieţi omeneşti cauzate de agresiunea rusă, solicitând Rusiei şi forţelor armate susţinute de Rusia să permită accesul umanitar neîngrădit către toate persoanele aflate în suferinţă.

Şefii de stat şi de guvern au evidenţiat solidaritatea faţă de Ucraina şi populaţia sa, pe care vor continua să le sprijine, împreună cu partenerii internaţionali, prin măsuri politice, financiare, umanitare şi logistice, precum şi prin organizarea unei conferinţe internaţionale a donatorilor. În continuarea deciziei sale din decembrie 2016, Consiliul European a recunoscut aspiraţiile europene şi alegerea europeană ale Ucrainei, conform Acordului de Asociere.

Liderii europeni au convenit, totodată, că Uniunea Europeană va continua să coopereze strâns cu vecinii săi şi au reiterat sprijinul necondiţionat şi angajamentul faţă de suveranitatea şi integritatea teritorială ale Republicii Moldova şi ale Georgiei. Uniunea Europeană va continua coordonarea strânsă cu partenerii şi aliaţii săi în cadrul ONU, OSCE, NATO şi G7.

                                                                                                                 Adina Silav