16.7 C
București
joi, 28 martie 2024 - 19:43
No menu items!

Kika România anunță o nouă strategie de business după schimbarea de acționariat la nivel de grup

spot_img

Compania va beneficia de logistica Grupului Steinhoff

Lars-Lund-country manager kika Romania, Creatia &Serbia 2

Retailerul de mobilă Kika România a anunțat lansarea unei noi strategii de business, începând cu anul financiar 2014, ca urmare a preluării companiei la nivel de grup de către Grupul sud-african Steinhoff, potrivit unui comunicat de presă al companiei.

”Alăturarea unui jucător global înseamnă pentru Kika România extinderea numărului de furnizori de mobilier și decorațiuni interioare, păstrând totodată ponderea importantă furnizorilor importanți”, potrivit comunicatului citat.

Comparativ cu anul trecut, Kika a înregistrat o creștere de două cifre a vânzărilor de canapele, mobilier pentru living, grădină, birou și de obiecte de iluminat.

În acest moment, cele mai bine vândute produse Kika sunt canapelele, urmate de dormitoare și mobilier de tip ”dining”. În ceea ce privește decorațiunile și accesoriile, cele mai bine vândute produse sunt lămpile și textilele.

Kika a anunțat și reduceri de până la 15% în acest an, în contextul în care are acces la achiziția, logistica și aprovizionarea grupului Steinhoff. Retailerul austriac de mobilă continuă astfel strategia de fidelizare a clienților, de creștere a traficului și de consolidare a poziției sale pe piața de profil, inclusiv prin organizarea de evenimente în magazin.

Lars Lund, country manager Kika România, a afirmat că industria mobilei are fluctuații anuale, însă compania este pregătită pentru provocările generate de piețele aflate în permanentă schimbare.

”Pentru Kika România, este deosebit de importantă preluarea de către grupul sud-african Steinhoff, una dintre cele mai mari companii din lume în domeniul retailului pe piața de mobilă. Ne-am dorit ca brandul, continuitatea și siguranța locurilor de muncă să fie susținute și de noul proprietar”

Lars Lund

De asemenea, compania va crește vizibilitatea în social media, prin prezența în toate rețelele sociale, inclusiv prin sfaturi către consumatori, în domeniul designului.

V.B.