10.5 C
București
marți, 19 octombrie 2021 - 5:27

Kievul a ignorat avertizarea de a-şi închide spaţiul aerian, înainte de prăbuşirea zborului MH17

spot_img

Ucraina a fost de acord doar să crească înălţimea minimă la care puteau zbura avioanele civile în regiune

 ucraina - avion malaezia

Cu câteva zile înainte de doborârea zborului MH17 al Malaysia Airlines, Ucrainei i s-a cerut să închidă spaţiul aerian pentru aviaţia civilă în iulie, dar a ignorat avertizarea, susţine The Sunday Times, în ediţia electronică.

Surse din cadrul Eurocontrol, organizaţia care administrează traficul aerian din Europa, au declarat că experţii au discutat în privat cu omologii lor ucraineni despre o potenţială ameninţare după ce peste 20 de avioane militare ucrainene au fost distruse de rebelii susţinuţi de Rusia, afirmă publicaţia britanică.

Cu toate acestea, ucrainenii au continuat să lase avioanele să survoleze zona afectată. Sursele citate au declarat că Eurocontrol nu are competenţa de a interveni în deciziile ţărilor, precizează Sunday Times.

Potrivit Russia Today, care citează cotidianul britanic, Ucraina a fost de acord doar să crească înălţimea minimă la care puteau zbura avioanele civile în regiune de la opt la 9,7 kilometri.

“Învinovăţesc autorităţile ucrainene pentru că nu au închis spaţiul aerian şi Malaysia Airlines pentru că nu a luat decizia de a evita ţara”, a declarat Robby Oehlers, al cărui văr a decedat în accident, pentru Sunday Times.