9.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 2:42
No menu items!

Kelemen Hunor: „Fiecare dorește să dea premierul, e înghesuială mare”

spot_img

Președintele UDMR, Kelemen Hunor a răspuns amuzat, marți, după negocierile PNL – PSD – UDMR privind nominalizarea unui premier în cadrul noii coaliții: „Fiecare dorește să fie primul, e înghesuială mare!”.

Liderii celor trei partide s-au întâlnit, în a doua săptămână de negocieri, pentru ultimul punct din programul de guvernare, din capitolul Muncă – pensii și alocații. Nu s-a ajuns la nicio concluzie, astfel că ziariștii au început să întrebe numele premierului ce va fi stabilit în cadrul noii coaliții de guvernare. Kelemen Hunor a răspuns și el la unison cu Florin Cîțu și Marcel Ciolacu, care au admis că nu se pot duce la consultările de la Cotroceni cu propuneri diferite de premier, ci trebuie să ia o singură decizie.

„PNL trebuie să ia decizia azi, de a accepta ideea de rotație, apoi discutăm premierul. Nu s-au înțeles și fiecare dorește să fie primul. Cine urcă primul nu știu, e înghesuială mare„, a declarat șeful UDMR.

Întrebat cu cine ar fi UDMR de acord, dintre liderii celorlalte două partide, PSD și PNL, Kelemen Hunor a răspuns că „premierul ar trebui să fie unul dintre liderii partidului respectiv”. 

„Dar suntem departe de acea fază… Săptămâna viitoare, sper, dar vedeți că azi se va decide dacă se acceptă ideea de rotație, apoi urmează cine e primul, apoi cine e persoana… O coaliție trebuie să fie funcțională, indiferent cine e premier, trebuie să fie un președinte de partid, altfel nu o să meargă. Și indiferent cine e premierul, ceilalți trebuie să fie în guvernare, să lase orgoliul„, a mai subliniat Kelemen Hunor.

Marilena Nedelcu