12.2 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 11:44
No menu items!

Karl Lagerfeld, dat în judecată de o asociație a femeilor supraponderale

spot_img

Karl Lagerfeld

Asociaţia franceză Belle, ronde, sexy et je m’assume (Frumoasă, plinuţă, sexy şi mă accept aşa cum sunt) a depus, marţi, plângere împotriva designerului german Karl Lagerfeld, după ce acesta a declarat într-o emisiune, la începutul lui octombrie, că femeile supraponderale nu au ce căuta pe podium.

În aceeași emisiune, designerul german a reluat o afirmaţie din volumul autobiografic „Karl über die Welt und das Leben”, apărută în septembrie, potrivit căreia „nimănui nu îi place să vadă femei plinuţe pe podiumuri” şi că „singura lui ambiţie în viaţă este să poarte jeanşi mărimea 30”.

„Cele care spun că manechinele slabe arată hidos sunt grăsanele care zac în faţa televizorului cu punga de chipsuri în braţe. Moda înseamnă vis şi iluzie”, a adăugat Lagerfeld.

„Insultele din partea persoanelor publice trebuie să înceteze. Lumea s-a săturat. Multe tinere se simt prost în propria piele şi este îngrozitor pentru ele că aud asemenea afirmaţii”, a spus Betty Aubrière, preşedintele asociaţiei Belle, ronde, sexy et je m’assume.

Asociaţia franceză, afiliată comitetului Miss Ronde France, prin preşedintele Betty Aubrière, susţine, potrivit AFP, că a depus plângere la procuratura din Saintes pentru „declaraţii defăimătoare şi discriminatorii” ale designerului Karl Lagerfeld la adresa „persoanelor prea grase”.

Având un adevărat cult al muncii inteligente, Karl Lagerfeld continuă să uimească prin modurile inedite și extrem de diversificate în care își exprimă personalitatea, oferind iubitorilor modei adevărate opere de artă, cu fiecare nouă colecție.

 

C.A.