Justin Bieber, anchetat pentru tentativă de furt

 Anchetă pentru tentativă de furt împotriva cântărețului Justin Bieber

 justin bieber

Poliția din Los Angeles a deschis o anchetă împotriva cântărețului canadian Justin Bieber, acuzat de o femeie că a încercat să îi fure telefonul mobil cu care i-ar fi făcut fotografii. Incidentul a avut loc luni, pe un teren de minigolf din regiunea San Fernando Valley, relatează Los Angeles Times, preluat de AFP.

„Este acuzat de tentativă de furt”, a declarat polițistul Rosario Herrera, adăugând că autoritățile nu l-au audiat încă pe Bieber. Cântărețul nu este acuzat că ar fi păstrat telefonul.

Incidentul este ultimul dintr-o serie de necazuri cu justiția ale vedetei de 20 de ani.

El urmează să fie judecat pe 7 iulie la Miami pentru conducere sub influența drogurilor, pentru că a opus rezistență la arestare și pentru conducere cu permis expirat. Justin Bieber, care se declară nevinovat, a fost arestat la Miami la sfârșitul lunii ianuarie pentru că a participat la o cursă ilegală de mașini.

Poliția a anunțat că fumase marijuana și luase calmante Xanax. În Canada este acuzat de agresarea, anul trecut, a unui șofer de limuzină, iar la Los Angeles i se reproșează că a aruncat ouă în casa unui vecin.

C.A.

NICIUN COMENTARIU