12.5 C
București
duminică, 28 aprilie 2024 - 4:28
No menu items!

Jumătate din țară sub avertizare de vijelii

spot_img

Meteorologii eu emis o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în cea mai mare parte a ţării valabilă până vineri la ora 23.00. 

„Local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină, intensificări ale vântului şi vijelii în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei, vestul Olteniei, precum şi la munte.

În intervale scurte de timp (1 – 3 ore) cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp şi izolat de peste 40 l/mp, îndeosebi la deal şi la munte”, anunţă ANM.

Potrivit meteorologilor, astfel de fenomene se vor semnala vineri, izolat, şi în restul ţării.

În zilele următoare, vremea va fi instabilă în majoritatea regiunilor.

În acelaşi interval, în Bucureşti, vremea va fi caldă, cu o temperatură maximă ce se va situa în jurul valorii de 30 de grade Celsius. Cerul va fi variabil, iar seara şi noaptea vor fi condiţii pentru ploi de scurtă durată şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat.

R. Dan