27.4 C
București
marți, 16 aprilie 2024 - 20:31
No menu items!

Judecătorii care l-au eliberat pe Ilie Carabulea din eroare sunt cercetați

spot_img

Inspecția Judiciară s-a autosesizat din oficiu în cazul eliberării milionarului Ilie Carabulea, patronul Carpatica Asig, din cauza unor vicii de procedură, deși procurorii DNA ceruseră arest preventiv.

Tribunalul Sibiu a admis solicitarea DNA, dar magistrații sibieni au omis să scrie perioada în dispozitivul hotărârii, astfel că, la contestația judecată de Curtea de Apel Alba Iulia, Ilie Carabulea a fost eliberat tocmai pentru că nu fusese menționată perioada. Curtea Constituțională a României a decis că perioada de arestare trebuie precizată de fiecare dată și nu trebuie să depășească 30 de zile.

„Analizând încheierea penală atacată se constată că în dispozitivul acesteia nu s-a menţionat în ce-i priveşte pe inculpaţii contestatori (…) şi faţă de care s-a dispus arestarea preventivă perioada pentru care s-a dispus această măsură preventivă, precum şi data până la care arestarea preventivă a fost dispusă”, se arată în dispozitivul Curții de Apel Alba Iulia.

Conform articolului 230 alineat 1 din Codul de procedură penală, mandatul de arestare preventivă se emite de îndată de judecătorul de drepturi şi libertăţi în baza încheierii prin care s-a dispus arestarea preventivă şi acesta trebuie să cuprindă durata pentru care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, cu menţionarea datei la care încetează. „Coroborând aceste dispoziţii legale, rezultă cu evidenţă că mandatul de arestare preventivă se emite în baza încheierii prin care s-a dispus arestarea preventivă a unui inculpat, încheiere care trebuie să conţină obligatoriu durata pentru care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, cu menţionarea datei la care încetează”, arată instanța.

Judecătorul a apreciat astfel că lipsa din dispozitivul încheierii penale atacate a dispoziţiilor referitoare la durata pentru care s-a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor, precum şi a datei la care această măsură preventivă încetează este în măsură să ducă la nelegalitatea încheierii, nelegalitate a cărei consecinţă este şi nelegalitatea măsurii preventive. Curtea de Apel Alba Iulia a apreciat că nu s-a putut trece peste această „încălcare a dispoziţiilor legale”, ea neputând fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului, măsura preventivă nefiind legală.

Omul de afaceri sibian este acuzat de evaziune fiscală, spalare de bani, constituirea unui grup infracțional organizat, prejudiciul fiind de aproximativ 70 de milioane de lei.

Andrei Tudor