12.5 C
București
luni, 29 aprilie 2024 - 2:58
No menu items!

Judecătorii amână o decizie în cazul micuței Sorina

spot_img

Judecătoria Drobeta Turnu Severin cere acte în cazul adopției Sorinei, iar o decizie în cazul solicitării făcute de procurorul general Bogdan Licua fost amânată pentru data de 3 iulie. 

Avocatul asistenților maternali care au crescut-o pe Sorina a explicat, joi, la sediul instanței, că părinții adoptivi au depus la dosar o cerere prin care solicită să fie despăgubiți pentru șederea lor în România. Concret, aceștia cer ca, în cazul în care instanța va decide să dea curs cererii procurorului general, să fie despăgubiți financiar prin plata salariilor pe care le-ar încasa dacă ar reveni în SUA. Familia Săcărin mai cere și plata costurilor șederii în România și a biletelor de avion.

„Cer să li se restituie toate cheltuielile pe care le au acum. Este vorba de zeci de mii de euro. Instanţa a cerut însă ca această cerere să fie timbrată şi însoţită de înscrisuri doveditoare. Din acest motiv şedinţa s-a amânat pe 3 iulie. Este o decizie care o afectează direct pe Sorina. Îi prelungeşte practic starea de incertitudine”, a spus avocatul Victor Dumitrica.

Judecătoria Drobeta Turnu Severin urma să decidă joi dacă fetiţa va avea sau nu interdicţie de părăsire a ţării, după ce Tribunalul Mehedinţi a declinat competenţa.

Cu privire la cererea de strămutare depusă de părinții adoptivi ai micuței s-a constituit un nou dosar având ca obiect strămutarea, iar soluția dată de judecători a fost declinarea competenței privind acestă strămutare către Curtea de Apel Craiova. „Această instanță va analiza dosarul și va da o soluție”, a precizat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Mehedinți, judecătorul Corado Gabriel Ungureanu.

R.D.