12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 7:58
No menu items!

Judecătoarea Anamaria Trancă recunoaște că a apreciat constant pe Facebook postările agresive ale mișcării #rezist

spot_img

Judecătoarea Anamaria Tranca de la Curtea de Apel Bucureşti a recunoscut că a dat like, a aprobat şi a susţinut mesajele vulgare agresivitatea verbală de pe paginile de Facebook ale #rezistenţilor îndreptate împotriva politicienilor şi partidelor aflate la guvernare. 

Acest lucru reiese dintr-o adresă pe care vicepreşedintele Curţii de Apel Bucureşti, judecătoarea Luminiţa Ninu Cristiu, a transmis-o şefei Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, judecătoarea Mirela Sorina Popescu, în care se arăta că, în urma unor verificări, judecătoarea Anamaria Tranca a confirmat atât existenţa contului de Facebook, despre care se precizează că este în prezent suspendat, cât şi activitatea de pe acest cont.

Potrivit unei adrese prezentate în exclusivitate de Lumea Justiției, verificările şi corespondențele ulterioare între CAB şi ICCJ au avut loc după ce avocata Ingrid Mocanu, fosta vicepreşedinta ANRP, a formulat o cerere de strămutare a dosarului ANRP2 (în care a fost trimisă în judecată de DNA) pe motiv că există suspiciunea rezonabilă că imparţialitatea judecătoarei Anamaria Tranca este afectată, după ce aceasta şi-a exprimat public opţiunile politice şi adeziunea la mişcarea #rezist.

Adresa vicepreşedintei CAB Luminiţa Ninu Cristiu a fost întocmită după ce ICCJ a cerut Curţii de Apel Bucureşti să trimită un referat cu poziţia instanţei raportat la motivele strămutării. De precizat că în urma adresei pe care Lumeajustitiei.ro o prezintă în articol, judecătorul Ionuţ Matei de la ICCJ, desemnat să judece cererea de strămutare a avocatei Ingrid Mocanu, a trimis o adresă la Curtea de Apel Bucureşti în care solicită să i se spună dacă judecătoarea Luminiţa Ninu Cristiu avea dreptul să o chestioneze pe judecătoarea Ana Maria Tranca despre manifestările ei de pe Facebook.

Cu privire la motivele invocate în susţinerea cererii de strămutare, în urma verificării aspectelor semnalate, a rezultat că într-adevăr contul de facebook aparţine doamnei judecător Tranca Ana Maria, domnia sa confirmând atât existenţa contului (în prezent suspendat), cât şi activitatea de pe acest cont, descrisă în cererea de strămutare (like-uri la postările menţionate).

Deşi conţinutul acestora poate ridica anumite suspiciuni legate de imparţialitatea judecătorului cauzei (datorită aprecierii prin like pe facebook, cu privire la cercetările penale efectuate într-un alt dosar cu acelaşi obiect – ANRP 4), la nivel formal se circumscriu unei cereri de recuzare şi nu de strămutare. Având în vedere însă că cererile de recuzare formulate în cauză au fost respinse, urmează că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să aprecieze în ce măsură se poate asigura climatul de încredere absolut necesar privind obiectivitatea în judecarea cauzei”, se arată în adresei înaintate de vicepreședinta CAB.

Andrei Tudor