21.3 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 17:52
No menu items!

Judecătorul Ovidiu Puțura, numit la CFR cu acordul ANI. Inspecția Judiciară verifică totuși compatibilitatea UPDATE

spot_img

Putura_Ovidiu

  • UPDATE

Ministerul Justiției (MJ) a transmis, vineri, într-un comunicat de presă, că judecătorul Ovidiu Puţura poate fi, în paralel, şi secretar de stat în MJ, şi membru în consiliul de administraţie al unei regii autonome, respectiv al CFR, după ce Guvernul a aprobat un memorandum în acest sens.

Reprezentanţii MJ au precizat că, potrivit legii, Guvernul poate aproba participarea persoanelor care deţin funcţia de secretar de stat, subsecretar de stat şi funcţii asimilate acestora, ca reprezentanţi ai statului în Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) ori ca membri în Consiliul de Administraţie (CA) al regiilor autonome, companiilor sau societăţilor naţionale, instituţiilor publice ori ale societăţilor comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, de interes strategic sau în cazul în care un interes public impune aceasta.

Domnul judecător Ovidiu Puţura este numit în funcţia de secretar de stat începând cu data de 17.05.2012, funcţie pe care o exercită şi în prezent. Atâta timp cât domnia sa exercită funcţia de secretar de stat, deţine toate drepturile şi obligaţiile aferente funcţiei.

Ministerul Justiției

comunicat de presă

Mai mult, susţin oficialii MJ, Guvernul României a aprobat, marţi, în baza Legii nr. 161/2003, Memorandumul privind participarea secretarului de stat Ovidiu Puţura, în calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al SC CFR SA. Astfel, Puţura poate fi şi secretar de stat, şi membru într-un consiliu de administraţie al unei societăţi de stat, nefiind în stare de incompatibilitate, se precizează în comunicatul de presă.

Menţionăm faptul că, în acest sens, există şi punctul de vedere al Agenţiei Naţionale de Integritate emis la 14.10.2013, la cererea domnului Ovidiu Puţura.

Ministerul Justiției

comunicat de presă

Secretarul de stat în Ministerul Justiției, Ovidiu Puţura, a fost numit preşedinte al Consiliului de Administraţie al CFR, prin ordin al premierului Victor Ponta, în baza unui memorandum al Guvernului şi a unui punct de vedere de la Agenţia Naţională de Integritate.

Cu toate acestea, Inspecţia judiciară a CSM a declanşat, vineri, verificări privind legalitatea numirii în această funcţie. Ovidiu Puţura a fost detaşat la Ministerul Justiţiei, cu avizul CSM, în funcţia de secretar de stat.

Înainte de această numire, Ovidiu Puţura a cerut un punct de vedere al Agenţiei Naţionale de Integritate care i-a comunicat secretarului de stat că, în cazul unei derogări guvernamentale de la Legea 161/2003, nu se află în situaţie de incompatibilitate.

Purtătorul de cuvânt al CSM, Monica Prejmereanu, a declarat pentru Sursa Zilei că magistratul nu este exceptat de la regimul incompatibilităţilor din legea 303/2004. Chiar dacă aceeaşi lege interzice magistraților și activitățile politice, CSM a detaşat deseori magistraţi în funcţia de secretar de stat, motivând că aceasta este o funcţie tehnică, în condiţiile în care aceştia participă la sedinţele de Guvern.

Judecătorilor şi procurorilor le este interzis:

   a) să desfăşoare activităţi comerciale, direct sau prin persoane interpuse;

   b) să desfăşoare activităţi de arbitraj în litigii civile, comerciale sau de altă natură;

   c) să aibă calitatea de asociat sau de membru în organele de conducere, administrare sau control la societăţi civile, societăţi comerciale, inclusiv bănci sau alte instituţii de credit, societăţi de asigurare ori financiare, companii naţionale, societăţi naţionale sau regii autonome;

   d) să aibă calitatea de membru al unui grup de interes economic.

Legea 303/2004
Art. 8. Al. 1

Judecătorul Ovidiu Puţura a activat până în 2009 la Tribunalul Bistriţa – Năsăud, moment din care a fost detaşat la Ministerul Justiţiei,ca director al Directiei Contencios.

Prin ordin al premierului Victor Ponta, Ovidiu Puţura a fost numit secretar de stat la Ministerului Justiţiei, în mandatul Monei Pivniceru. Judecătorul Puţura a fost considerat, în primăvara lui 2012, chiar un posibil succesor al Monei Pivnieru, după plecarea acesteia la Curtea Constituţională. Interimatul a fost menţinut în cele din urmă de Victor Ponta.

Compania CFR SA este monitorizată de FMI, funcţionează în subordinea Ministerului Transportului şi intră sub incidenţa OG 109/2011 privind guvernanţa corporativă. În acest fel, compania de stat este condusă de o AGA, un CA şi un manager.

Pe data de 10 ianuarie, Ovidiu Puţura a fost numit membru în Consiliul de Administraţie al CFR, iar din data de 16 ianuarie, judecătorul a devenit preşedintele Consiliului de Administraţie al CFR.

Incompatibilităţile rămân atâta vreme cât dumnealui are profesia de judecător”

Monica Prejmereanu
purtător de cuvânt CSM

„Noi am aflat, sincer, de la dumneavoastră despre această numire, nu instituţional. La CSM nu a ajuns niciun document privind alte numiri ale domnului Puţura. Pe perioada detaşării, toate aceste chestiuni ţin de instituţia unde acesta funcţionează”, a declarat pentru Sursa Zilei Monica Prejmereanu. Aceasta a adăugat că detaşarea unui magistrat nu presupune în niciun fel exceptarea de la respectarea regimului de incompatibilităţi prevăzute de lege.

Deciziile administratorului Puțura, constestabile pe statutul magistraţilor

Este pentru prima dată când un magistrat este numit în consiliul de administraţie al unei companii de stat.

Dacă Ovidiu Puțura este declarat incompatibil cu funcția de președinte al CA al CFR, deciziile luate cu concursul acestuia ar putea fi lovite de nulitate.  La finalul verificărilor, inspecţia judiciară a CSM poate face cel mult un raport privind sancţionarea disciplinară a judecătorului, în condiţiile în care se constată că translaţia instituţională nu-l scuteşte de drepturile şi obligaţiile unui magistrat.

Între timp, Puțura a participat deja la primele decizii la CFR SA. Concret, joi seara, sub conducerea lui Ovidiu Puțura, CA al CFR a luat decizia de reziliere a contractului de management al directorului general George Micu, atribuțiile fiindu-i încredințate, pentru o perioadă de interimat, directorului general adjunct responsabil cu sectorul proiecte europene, Ionel Voicu, au precizat pentru Sursa Zilei surse din compania de stat. Potrivit surselor citate, George Micu, care încasa aproape 10.000 de euro din poziția de manager privat la CFR SA, va prelua funcția de director operațional, post vacant până în prezent. George Micu a preluat funcția de director general în aprilie 2013, în urma demiterii de către fostul ministrul al transporturilor, Relu Fenechiu, a unei părți din Consiliul de Administratie al CFR SA și a directorului general Dimitris Sophocleus.

Pe fondul unor controale ale Corpului de Control al MT desfășurate în  cursul anului 2013, actualul ministru al transporturilor, Ramona Mănescu, a mandatat Adunarea Generală a Acționarilor a CFR SA să schimbe Consiliul de Administrație, decizie pusă în operă la începutul acestei luni, respectiv 10 ianuarie.

Mihaela Chiper
Ștefan Etveș