11.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 12:34
No menu items!

Judecători și procurori care au avut cauzele lui Bercea Mondial, verificați de CSM

spot_img

Secţia de procurori a CSM a sesizat Inspecţia Judiciară cu privire la soluţiile date în dosarele în care a fost implicat Bercea Mondial, începând din 2006.

csm

Inspectorii vor face verificări la Parchetul Tribunalului Olt, DIICOT Olt şi Craiova şi DNA Olt, în legătură cu modul de soluţionare a cauzelor.

Treizeci de persoane, judecători și procurori, dar și alți angajați care au avut în lucru, la nivelul parchetelor aflate în subordnea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, vor fi verificate. Majoritatea cauzelor respective au fost închise prin neînceperea urmăririi penale. După ce a analizat situaţia, CSM a decis, joi, să demareze anchete, pentru a stabili dacă au luat în mod corect decizia de a nu începe urmărirea penală.

De exemplu, la Parchetul de pe pe lângă Tribunalul Olt, în perioada 2004-2014, au fost soluţionate un număr de zece cauze penale privind pe numitul Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, în toate adoptându-se soluţii de netrimitere în judecată. Parchetul Slatina a comunicat că la Judecătoria Slatina au fost înregistrate, în perioada 2004-2011, un număr de 11 dosare penale, toate soluţionate cu neînceperea urmăririi penale sau scoatere de sub urmărire penală a lui Sandu Anghel. Doar procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova au soluţionat două dosare penale privind pe Anghel Sandu, în ambele dispunându-se trimiterea în judecată a acestuia, în 2011.
În urmă cu o săptămână, CSM a solicitat Parchetului Curţii de Apel Craiova să ceară tuturor parchetelor arondate informaţii despre dosarele în care a fost implicat Bercea Mondial. Potrivit evidențelor, cele 30 de dosare nu vizează infracţiuni de evaziune fiscală, ci furturi sau plângeri formulate de membrii familiei lui Bercea Mondial sau de alte clanuri împotriva lui Bercea Mondial.S.M.