Judecătorul Stan Mustață, judecat la rândul lui de un coleg din “Transferuri”

Judecătorul Stan Mustaţă, fostul şef al Secţiei 1 penale din Curtea de Apel Bucureşti, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie

Stan Mustata_SZ

Potrivit luju.ro, rechizitoriul va fi analizat în camera preliminară de colega lui Mustaţă de la Secţia a II-a penala, judecătoarea Codruţa Strîmb. Magistratul a devenit cunoscut după ce a soluţionat, împreună cu o altă colegă, celebrul dosar al Transferurilor, în care toți greii din fotbal au luat pedepse cu executare. De altfel, Stan Mustaţă se numără printre magistraţii care au judecat dosarul Transferurilor.

Alături de Stan Mustaţă au mai fost trimise în judecată alte patru persoane, despre care procurorii spun că ar fi fost în strânsă legătură cu magistratul pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie Prin intermediul lui Ion Boraciu și Florian Alexandru, Mustaţă ar fi cerut bani de la unii inculpaţi şi condamnaţi, în schimbul unor pronunţări favorabile acestora. Cel de-al treilea bărbat trimis în judecată în acest caz, Cirpian Moraru, a fost deferit justiţiei pentru că a dat bani pentru a obţine o sentinţă favorabilă.

S.M.

NICIUN COMENTARIU