17.5 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 23:16
No menu items!

Joe Biden, primit miercuri la Cotroceni, de Traian Băsescu – UPDATE

spot_img

Vicepreședintele SUA se va întâlni miercuri cu președintele Traian Băsescu și cu premierul Victor Ponta

Joe Biden, Traian Basescu

Vicepreşedintele SUA, Joe Biden, ajuns, marţi după-amiază, la Bucureşti, la bordul Air Force 2, se va întâlni miercuri cu preşedintele Traian Băsescu și cu premierul Victor Ponta.

Ora 9:38: Joe Biden a ajuns la Palatul Cotroceni.

Joe Biden a ajuns la Cotroceni cu o întârziere de un sfert de oră faţă de ora programată.

”Nu ne-am mai văzut de mult”, i-a spus în engleză preşedintele Traian Băsescu vicepreşedintelui Statelor Unite, iar Joe Biden a răspuns: ”Mă bucur să vă văd”.

Cei doi oficiali vor avea convorbiri tete-a-tete și convorbiri oficiale, cu participarea membrilor celor două delegații.

De la ora 10:45, cei doi oficiali vor susține o declarație de presă comună, iar de la ora 14:15 vicepreședintele SUA va susține o alocuțiune la Palatul Cotroceni.

Premierul Victor Ponta îl va primi la Palatul Victoria pe Joe Biden la ora 11:25. De la ora 11:45 va avea loc întrevederea celor două delegații, urmând ca la ora 13,00 să aibă loc declarații de presă. Ponta va asista, de la ora 14:00, la discursul pe care îl va susține vicepreședintele Biden la Palatul Cotroceni.

La Palatul Cotroceni sunt prezenți ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlățean, precum și secretarul de stat Bogdan Aurescu.

Din partea americană este prezent însărcinatul cu afaceri al SUA la București, Duane Butcher.

C.A.