15.9 C
București
vineri, 3 mai 2024 - 17:56
No menu items!

Joe Biden anunță sancțiuni împotriva Rusiei: „Nu avem de gând să intrăm într-un conflict armat”

spot_img

Preşedintele SUA, Joe Biden, a susținut, marţi seară, declaraţii cu privire la ultimele evoluţii ale crizei ucrainene, și a anunțat un prim set de sancţiuni împotriva Rusiei. 

„Este începutul unei invazii a Ucrainei. Voi anunța sancțiuni mult mai ample decât am făcut-o în 2014. Dacă Rusia continuă cu aceste acțiuni, sancțiunile vor fi și mai grave.

Cine îi dă lui Putin dreptul de a declara noi așa numite țări din teritorii care  aparțin vecinilor săi? Aceasta e o încălcare flagrantă a legilor internaționale și cere un răspuns ferm din partea comunității internaționale„, a declarat Biden.

„În ultimele luni ne-am coordonat îndeaproape cu aliații noștri din NATO și partenerii din Europa și din întreaga lume pentru a pregăti un răspuns. (…)I-am spus-o lui Putin clar, în urmă cu o lună, că vom acționa împreună, și că vom aplica sancțiuni în momentul în care Rusia va acționa împotriva Ucrainei, iar Rusia a acționat, declarând aceste regiuni țări independente”, a adăugat președintele SUA. 

Principalele sancțiuni anunțate de Joe Biden: 

  • Blocăm 2 bănci mari: VEB și banca militară.
  • Interzicem accesul Rusiei la piețele financiare din Vest, SUA și Europa. Rusia nu mai poate să strângă bani de pe piețe.
  • Mâine vom impune sancțiuni asupra elitei ruse și familiilor lor. Trebuie să simtă și ei sancțiunile.
  • Lucrăm cu Germania ca Nord Stream 2 să nu pornească.
  • Vom continua să furnizăm arme defensive Ucrainei.
  • Am autorizat azi noi mutări de trupe în statele baltice: Estonia, Letonia și Lituania. Acestea sunt mișcări defensive, nu dorim să intrăm într-un conflict armat cu Rusia. 
  • Credem că Rusia e abia la începutul invaziei în Ucraina, chiar dacă sper să mă înșel, și sper că Rusia a luat aceste decizii fără să vrea să atace Kievul.
  • Forțele Rusiei au rămas în Belarus ca să lovească in Nord, vasele rusești sunt amplasate pentru a lovi din Sud. Armata rusă a dus la graniță rezerve mari de sânge. Nu ai nevoie de sânge dacă nu vrei să pornești un război.
  • Președintele Putin a cerut autorizare de la Parlamentul rus pentru a folosit trupele militare în afara teritoriului rus, iar asta deschide calea unei provocări suplimentare.
  • Ieri, lumea a auzit cum Putin a rescris istoria. A atacat dreptul Ucrainei de a exista. A amenințat explicit cu războiul. Nu există nici o îndoială că Rusia e agresorul. 
  • Încă e timp pentru a evita războiul. Vom judeca Rusia după acțiunile sale, nu după vorbele sale. 

R. Dan