13.1 C
București
joi, 28 martie 2024 - 22:47
No menu items!

JO de iarnă 2022 vor avea loc într-una dintre cele mai secetoase regiuni din China. Vor fi necesare tunuri cu zăpada artificială

spot_img

Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing, care vor fi organizate în una dintre cele mai secetoase regiuni din China, vor depinde aproape în totalitate de tunurile cu zăpadă artificială, care provoacă nemulţumirea organizaţiilor pentru apărarea mediului, informează AFP.

Munţii din nord-vestul capitalei chineze, unde au loc probele, rămân în general fără să fie acoperiţi de zăpadă şi pistele de schi artificiale, cu lungi linii albe, le dau un aspect de zebră.

Cu aproximativ o lună înaintea deschiderii Jocurilor (4-20 februarie), tunurile de zăpadă suflă în permanenţă pentru a putea pregăti terenul pentru schiori în staţiunea Yanqing.

Necesarul de resurse de apă pentru tunurile de zăpadă se ridică la circa 185 milioane litri pentru ansamblul siturilor olimpice, conform unei estimări oficiale prezentate în 2019.

Un astfel de consum, într-o zonă lovită de secetă, este o sursă de critici, transmite Agerpres.

„Organizarea Jocurilor Olimpice în această regiune este o aberaţie, este iresponsabil”, a denunţat geograful Carmen de Jong, de la Universitatea din Strasbourg.

„Am putea face aşa Jocurile Olimpice pe Lună sau pe Marte”, a spus aceasta ironic.

Organizatorii au precizat că tunurile sunt acţionate de electricitate regenerabilă şi că apa se va întoarce în sol după topire.

În total, instalaţiile de zăpadă prevăzute pentru Yanqing şi în celălalt sit olimpic de la Zhangjiakou vor beneficia de 300 de tunuri, marca italiană TechnoAlpin.