9.4 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 14:27
No menu items!

Jean Paul Gaultier renunță la colecțiile pret-a-porter

spot_img

Ultima sa colecție pret-a-porter va fi prezentată pe 27 septembrie, în cadrul Săptămânii Modei de la Paris

 Jean-Paul-Gaultier

Celebrul designer francez Jean Paul Gaultier a hotărât să renunțe la colecțiile pret-a-porter pentru a se concentra pe îmbrăcămintea de lux, parfumuri și alte proiecte, a anunțat luni casa creatorului de modă, confirmând o informație apărută în Women’s Wear Daily (WWD).

Ultima sa colecție pret-a-porter va fi prezentată pe 27 septembrie, în cadrul Săptămânii Modei de la Paris, informează AFP.

Casa Jean Paul Gaultier a confirmat decizia designerului, „în acord cu acționarul său”, grupul spaniol Puig, de a nu mai realiza confecții de gata, fără să facă alte precizări.

După mai bine de 38 de ani de realizare a unor colecții pret-a-porter pentru femei și bărbați, cred că a venit timpul să încetez unele activități și să mă concentrez în principal pe dezvoltarea croitoriei de lux, a parfumurilor și a unor colaborări de care nu am avut timp să mă ocup

Jean Paul Gaultier, potrivit WWD

WWD citează o scrisoare a creatorului de modă, care își explică hotărârea prin „constrângeri comerciale” și prin „ritmul frenetic de realizare a colecțiilor”, care nu îi „lasă nici libertatea și nici timpul pentru a găsi idei și a inova”.

C.A.