14.4 C
București
joi, 28 martie 2024 - 12:24
No menu items!

Japonia mobilizează avioane de luptă, după ce aeronave rusești și chinezești s-au apropiat de spațiul aerian în timpul reuniunii la care participă și Biden

spot_img

Japonia a mobilizat avioane de luptă după ce mai multe aeronave de război rusești și chinezești s-au apropiat de spațiul său aerian marți, când Tokyo găzduia liderii grupării Quad, care include și Statele Unite, a declarat ministrul apărării Nobuo Kishi, potrivit Reuters.

Tokyo a transmis „îngrijorări serioase” atât Rusiei, cât și Chinei prin canale diplomatice, a declarat Kishi în cadrul unei conferințe de presă care a fost transmisă online.

El a caracterizat incidentul ca fiind o probabilă provocare atât din partea Beijingului, cât și a Moscovei, într-o zi în care președintele american Joe Biden, premierul indian Narendra Modi și noul lider ales al Australiei, Anthony Albanese, se întâlnesc la Tokyo.

„Credem că faptul că această acțiune a fost întreprinsă în timpul summitului Quad face ca ea să fie mai provocatoare decât în trecut”, a declarat el, adăugând că a fost al patrulea incident de acest fel din noiembrie.

Două avioane de război chineze au survolat Marea Japoniei dinspre Marea Chinei de Est și apoi li s-au alăturat două avioane de război rusești pentru un zbor comun spre Marea Chinei de Est, a precizat Kishi.

Ulterior, cele două avioane de război chinezești au fost înlocuite de o altă pereche despre care se crede că ar fi chinezești, care au zburat apoi împreună cu rușii într-un zbor lung spre Oceanul Pacific, a spus el.

Un avion de recunoaștere rusesc a zburat, de asemenea, deasupra mării deschise de la insula nordică Hokkaido până la peninsula Noto de pe insula principală a Japoniei, a afirmat ministrul nipon al Apărării.

Niciunul dintre avioane nu a intrat în spațiul aerian al Japoniei, a precizat el.

Atât Rusia, cât și China au confirmat că au efectuat o patrulă comună. Ministerul rus al Apărării a declarat că patrula a durat 13 ore deasupra mărilor Japoniei și Chinei de Est.

Exercițiul a făcut parte dintr-un „plan anual de cooperare militară”, susține Ministerul Apărării din China.

Pe de altă parte, armata Coreei de Sud a declarat că a mobilizat avioane de luptă după ce cel puțin patru avioane de război chineze și patru rusești au intrat marți în zona sa de apărare aeriană.

Nu a fost imediat clar dacă cele două evenimente au fost legate sau dacă au fost implicate aceleași avioane de război.

Cei patru lideri ai grupului Quad – o grupare informală condusă de Washington – au subliniat marți determinarea lor de a asigura o regiune Indo-Pacific liberă și deschisă în fața unei Chine tot mai asertive.

                                                                                                                    Adina Silav