11.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 7:42
No menu items!

Japonia: Cutremur de pământ de 5,5 grade în apropiere de Tokyo

spot_img

cutremur

Japonia a fost zguduită sâmbătă de un nou cutremur de pământ. Mișcarea telurică de magnitudinea 5,5 grade, conform unei estimări preliminare a intensității seismului, s-a produs în largul coastei prefecturi Tiba, învecinată cu Tokyo, informează Reuters, Kyodo și Ria Novosti.

Experții Agenției de meteorologie a Japoniei au localizat epicentrul seismului la o adâncime de 50 de km în Oceanul Pacific.

Cutremurul a fost resimțit din plin în capitala niponă Tokyo, unde clădirile s-au clătinat în mod vizibil, precum și în alte 15 prefecturi, inclusiv la Fukushima, unde se află centrala nucleară avariată în urma seismului de 9 grade, ce a fost urmat de un tsunami devastator la 11 martie 2011. De data aceasta, potrivit operatorului centralei Tepco, nu s-a înregistrat nicio problemă în funcționarea echipamentului în urma seismului.

Nicio alertă de tsunami nu a fost emisă, conform canalelor media nipone.

În acest moment nu există informații despre eventuale victime sau pagube materiale.

Dezastrul de acum doi ani pe coasta de nord-est a arhipelagului nipon s-a soldat cu mai mult de 20.000 de morți și cea mai gravă criză nucleară civilă din ultimii 25 de ani.

A.V.