7.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 3:31
No menu items!

Ivan: Ieşirile lui Băsescu, scut pentru Elena Udrea

spot_img

Cătălin Ivan apreciază că ieşirile preşedintelui Traian Băsescu din ultima perioadă, care a tăcut după referendumul de suspendare, nu sunt legate decât de faptul că acesta vrea să o acopere pe Elena Udrea în două scandaluri  în care aceasta ar fi implicată.

Cătălin Ivan s-a referit în mod punctual la scandalul legat de pedelistul Alin Trăşculescu. ”În scandaluil Trăşculescu apar înregistrări cu Elena Udrea în care dumneai spune, cu subiect şi predicat, spune că banii publici vor fi direcţionaţi doar către primăriile lor, către primăriile PDL”, a declarat Ivan. De asemenea, liderul USL susţine că un alt scandal este cel legat de fraudarea fondurilor europene de către ministerul condus de Elena Udrea, Comisia Europeană ”fiind acum cu ochii” pe aceasta.

”Am văzut şi ieri şi alaltăieri un Traian Băsescu îngrijorat, dar nu de situaţia României, ci de soarta lui Igaş, a lui MRU, de soarta lui Blejnar şi a celor din gaşca lor. Dar este un Traian Băsescu îngrijorat în special de soarta Elenei Udrea şi ieşirile de ieri şi de alaltăieri au avut doar scopul de a acoperi două scandaluri foarte importante, ambele vizând-o direct pe doamna Udrea şi mă refer aici la dezvăluirile Comisiei Europene legate de fraudarea fondurilor europene în 2011 – din cele 515 milioane de euro atrase pe fonduri regionale de ministerul doamnei Udrea, 505 milioane de euro, adică 98 la sută, sunt suspectate de fraudă. Noi am spus permanent că doamna Udrea cu asta se ocupă – cu fraudarea fondurilor, fie europene, fie publice, nu a îndrăznit nimeni să spună că avem dreptate sau să ia măsuri împotriva doamnei Udrea, era practic de neatins în perioada guvernului Boc. Acum şi Comisia se pare că arată cu degetul către dumneaei. (…) Sunt cele două scandaluri care l-au făcut pe Traian Băsescu să vorbească. Dacă după referendumul în care cei 7,4 milioane de români i-au spus că nu mai poate fi preşedintele ţării a tăcut o perioadă, se pare că singurul argument, motivaţie ca Traian Băsescu să vorbească este să o arătăm cu degetul pe Elena Udrea, să arătăm hoţiile din perioada în care domnia sa era ministru al Dezvoltării. Şi atunci, cu siguranţă că Traian Băsescu vorbeşte”, a susţinut eurodeputatul. (C.C)