14.8 C
București
vineri, 17 mai 2024 - 1:15
No menu items!

Israelul confirmă că 11 militari au murit în Gaza. Netanyahu: ”Va fi un război lung”

spot_img

Israelul a anunțat că 11 soldați au fost uciși marți în operațiunea terestră din Fâșia Gaza. Astfel numărul militarilor morți începând din 7 octombrie a ajuns la 326.

Acest nou război din Orientul Mijlociu a început după 7 octombrie, când seria de atentate teroriste comise de organizația islamistă Hamas a dus la uciderea a 1.400 de israelieni, în majoritate civili. Cifrele prezentate miercuri de autoritățile din Gaza, sub controlul Hamas, arată că 8.796 de persoane din enclavă și-au pierdut viața în atacurile declanșate de Israel.

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu a promis miercuri că războiul împotriva Hamas se va încheia cu ”’victoria” Israelului, în pofida ”pierderilor dureroase”.

Suntem într-un război dur. Va fi un război lung. Le promit tuturor cetăţenilor Israelului: ne vom duce la îndeplinire munca, vom merge înainte până la victorie”’, a declarat Netanyahu într-un comunicat citat de Reuters.

Aripa militară a Hamas a anunţat că şapte ostatici, inclusiv ”trei deţinători de paşapoarte străine”, au fost ucişi marţi în bombardamentul israelian asupra taberei de refugiaţi Jabaliya din Fâşia Gaza.

La 26 octombrie, aripa militară a Hamas a declarat că ”aproape 50” de ostatici au fost ucişi ca urmare a bombardamentelor israeliene.

Conform autorităţilor israeliene, cel puţin 240 de ostatici – israelieni, cu dublă cetăţenie şi străini – sunt ostatici ai Hamasului. Datele prezentate de Ministerul de Externe de la București arată că trei persoane care au și cetățenia română se află în captivitate.

V. B.