8.5 C
București
marți, 23 aprilie 2024 - 9:38
No menu items!

Irimescu: România va returna Comisiei Europene cel puțin 800 mil. € din fondurile de dezvoltare rurală

spot_img

România va returna Comisiei Europene cel puțin 800 de milioane de euro din fondurile alocate pe dezvoltare rurală prin PNDR 2007-2013, a declarat, luni, Achim Irimescu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

”Avem foarte multe fonduri alocate (PNDR 20014-2020 n.r.). Am avut și pentru perioada anterioară, dar din păcate nu am reușit să le utilizăm în integralitate. Cel puțin 800 de milioane € vor fi returnați Comisiei Europene și este dureros că se întâmplă așa pentru că vă imaginați, cu 800 mil. € se puteau face multe afaceri în mediul rural care să aducă o viață mai bună fermierilor și mai ales celor care desfășoară activitatea în afara agriculturii. Din păcate, în mediul rural principalul furnizor de locuri de muncă este totuși agricultura”, a spus Irimescu, la o conferință care a avut loc în București.

Fostul ministru Daniel Constantin a declarat la finalul mandatului că lasă PNDR cu un grad de 90,35%.

PNDR 2007-2013 este instrumentul prin care se acordă fonduri europene nerambursabile pentru investițiile private și publice destinate dezvoltării satelor din România. Alocarea totală prin PNDR este de 9,67 miliarde de euro, pentru perioada 2007-2013, bani care au putut fi contractați până la finalul anului 2013, dar care mai pot fi plătiți până la sfârșitul lui 2015.