12.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024 - 2:08
No menu items!

Iohannis se laudă în SUA că România merge bine și economia crește: „Este criză, peste criză, peste criză şi totuşi ne descurcăm”

spot_img

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, la întâlnirea cu membri ai comunităţii româneşti de pe Coasta de Vest a SUA, că românii şi Guvernul României nu stau degeaba, se implică, muncesc şi că România merge bine, iar economia creşte.

”România este într-o situaţie, pe de o parte, extrem de complicată din motive legate de războiul dus de Rusia împotriva Ucrainei,  pe de altă parte, cred că este bine să se ştie că românii şi Guvernul României nu stau degeaba, se implică, muncesc şi, în mod, pentru mulţi surprinzător, pentru mine, natural, România merge bine şi economia românească creşte. Este o veste foarte, foarte pozitivă”, a afirmat preşedintele la întâlnire, unde a fost însoţit de soţia sa, Carmen Iohannis, şi de ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, potrivit News.ro.

Klaus Iohannis a afirmat că, în ceea ce priveşte crizele cu care ne confruntăm în România suntem într-o situaţie în care nu am fost de mult, ”este criză, peste criză, peste criză” şi totuşi ”ne descurcăm”.

Conform preşedintelui, criza energetică este însă o realitate şi pentru România, precizând că energia nu doar a devenit mai scumpă, ci şi mai greu de obţinut.

”Împreună cu Guvernul am reuşit să ţinem preţurile la un nivel rezonabil. Putem să garantăm românilor din ţară că la iarnă nu vor trebui să stea în frig şi în întuneric, cu toate că situaţia este complicată”, a subliniat preşedintele Iohannis.

”Am vrut să vă descriu aceste lucruri pentru ca să înţelegeţi că avem o situaţie care, pe de-o parte este plină de dificultăţi, pe de altă parte este plină de oportunităţi şi doar ingeniozitatea şi inventivitatea şi hărnicia românilor fac ca în toate aceste crize să avem totuşi, surprinzător, o creştere economică. Şi, în mod nesurprinzător, această inovativitate, ingeniozitate şi hărnicie fac ca şi dumneavoastră să o duceţi bine aici”, le-a spus Klaus Iohannis românilor din SUA.

                                                                                                                Adina Silav