12.4 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 5:26
No menu items!

Iohannis nu se lasă. Amână promulgarea bugetului și trimite înapoi Parlamentului

spot_img

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat miercuri, după decizia Curţii Constituţionale cu privire la legea bugetului şi a plafoanelor bugetare, că bugetul rămâne unul bazat pe cifre false şi pune în discuţie respectarea tratatelor internaţionale la care România face parte. Şeful statului a anunţat că, deşi Legea Bugetului de stat pe 2019 este constituţională, va retrimite proiectul în Parlament.

„Decizia de astăzi a CCR cu privire la legea plafoanelor demonstrează încă o dată, dacă a fost nevoie, că PSD legiferează nu numai imoral şi prost, dar şi neconstituţional. CCR a decis ca una dintre legile pe care le-am contestat, legea plafoanelor a fost adoptată de majoritatea pesedistă cu încălcarea normelor. În ceea ce priveşte decizia pe legea bugetului de stat nu voi comenta hotărârea Curţii, dar bugetul este croit greşit, pe cifre false, împotriva tuturor obiectivelor majore ale românilor. Pe scurt, rămâne bugetul ruşinii naţionale. Cel mai slab Guvern din istoria post-decembristră, un Guvern al incompetenţei a croit un buget pe măsura sa. Bugetul pe 2019 e construit pe un scenariu fantezist fără garanţii pentru punerea în aplicare, fapt confirma de instituţiile europene. E un buget care pune în discuţie respectarea tratelor internaţionale la care România e parte dar şi a legislaţiei în domeniul”, a declarat Klaus Iohannis.

Valeriu Motoc