11.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 8:41
No menu items!

Iohannis, după întâlnirea cu preşedintele Guvernului spaniol: Măsurile UE privitoare la securitatea energetică trebuie să țină cont de Moldova și Ucraina

spot_img

Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat, joi, că viitoarele măsuri pe care UE le va lua pentru a asigura securitatea energetică a țărilor membre trebuie să aibă în vedere Republica Moldova și Ucraina

”Din discuțiile pe care le-am avut astăzi a reieșit că România și Spania au opinii convergente cu privire la importanța pe care o acordăm dezvoltării infrastructurii de transport energetic, asigurării interconectărilor între statele membre, creșterii producției și a capacităților de stocare. România este dispusă să pună la dispoziție propria infrastructură energetică pentru diversificarea aprovizionării cu gaze naturale din surse multiple.

Măsurile luate la nivel european trebuie să aibă în vedere și securizarea din punct de vedere energetic a Republicii Moldova și a Ucrainei. Cele două state vecine au nevoie să beneficieze de ajutorul nostru negreșit. Asta înseamnă să ne asumăm acțiuni concrete, consistente în această direcție”, a precizat Klaus Iohannis, după întâlnirea pe care a avut-o cu preşedintele Guvernului spaniol Pedro Sánchez.

Cei doi oficiali au evaluat și situația de securitate din proximitatea directă a Flancului Estic și la Marea Neagră, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina.

„Această nouă situație necesită consolidarea consistentă a posturii de descurajare și apărare pe Flancul Estic, în special în sudul său, unde se află România – inclusiv prin crearea rapidă a Grupului de Luptă amplasat în țara noastră. Contăm pe sprijinul Spaniei în acest sens.

Am mulțumit Spaniei pentru asigurarea anul trecut, în 2021, a misiunii de poliție aeriană în România și pentru contribuția la structurile de comandament NATO de la noi. Încurajez creșterea acestor contribuții în România și la Marea Neagră, pentru că actualul context extrem de complicat o impune”, a mai spus președintele. 

                                                                                                                   Adina Silav